Un artist român și-a făcut autoportretul din mii de taste de calculator
Artă inedită! De 10.000 de taste de calculator a avut nevoie Adrian Rizescu, un artist în vârstă de 23 de ani, originar din Târgovişte, pentru a-şi face autoportretul. Tabloul are dimensiunea de doi metri pe un metru şi jumătate, iar artistul a lucrat la el timp de două săptămâni.
De mic a fost pasionat de artele plastice! Lui Adrian Rizescu îi place să spună însă că adevăratul debut a fost când a început cursurile Universităţii Naţionale de Arte - secţia pictură. “Nu pot spune că a fost o dorinţă să fac artă, dar era lucrul pe care îl făceam cu cea mai mare plăcere. Dintotdeauna am simţit că în artă mă aflu cu adevărat în elementul meu”, se confesează el pentru adevarul.ro.
Ideea de a-şi face autoportretul doar din taste de calculator nu-i dădea pace, mai ales că n-a fost deloc simplu de pus în practică. Pentru proiectul “Ctrl+Alt+Del”, aşa cum şi-a intitulat iniţiativa, artistul a avut nevoie, dincolo de talent şi de inspiraţie, de nu mai puţin de 700 de tastaturi de calculator. Proiectul mai conţine, pe lângă autoportret, două portrete, iar Andrei speră să realizeze lucrări la fel de îndrăzneţe şi în viitorul apropiat.
După ce a strâns suficiente taste, tânărul talentat a început să lucreze cu migală şi cu răbdare, iar după două săptămâni, tabloul a fost gata. El a fost expus deja la Universitatea Naţională de Arte.