Fată de 14 ani din Spania, exploatată sexual de un grup de români

Ultima actualizare:

Familia sa, din Madrid, anunţase dispariţia fetei, iar autorităţile au găsit-o în localitatea Arroyo de San Servan, din Badajoz. 12 persoane au fost arestate, printre care proxeneţi şi clienţi, conform unui comunicat al delegatei de Guvern în Extremadura, Carmen Pereira, scrie El Mundo.

Conform cotidianului "Hoy", fata s-a îndrăgostit de un tânăr de naţionalitate română, în vârstă de 22 de ani, care a convins-o să plece cu el în localitatea respectivă din Extremadura. Aici, povestea de dragoste dintre cei doi s-a transformat în coşmar. Ziua trăia înghesuită într-o casă, alături de sechestratorii săi, iar noaptea era obligată să se prostitueze.

Cinci români şi şapte spanioli arestaţi

Într-o conferinţă de presă cu ocazia campaniei de trafic de Sărbători, la întrebările jurnaliştilor, delegata de Guvern a precizat că acest caz este sub secret de sumar, dat fiind că încă nu este finalizată ancheta şi nu sunt excluse noi arestări.

Pereira a anunţat că cinci dintre arestaţi sunt români, aceştia fiind reţinuţi pentru reţinerea ilegală a fetei, pe care au obligat-o să menţină relaţii sexuale contra cost la o adresă din localitatea din provincia Badajoz, iar ceilalţi şapte sunt spanioli, "clienţi" ai fetei.

Poliţia Locală din Arroyo (Extremadura) a colaborat cu Garda Civilă la eliberarea minorei de 14 ani şi la arestarea presupuşilor sechestratori, care au fost puşi la dispoziţia judecătorilor.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Postul din Săptămâna Mare a Paștelui jpeg
geralt shoplifting 10097196 1280 jpg
Lingouri de aur FOTO Shutterstock
637883809 1298160708801754 5765851833399901749 n jpg
prosoape moi jpg
furnici istock jpg
leu romanesc jpg
zapada aeroport jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net