Florentina Opriş: «Am cules urzici, la munte»
Tot ceea ce e legat de Florentina Opriş, prezentatoarea emisiunii "Sport, dietă şi o vedetă" de la Prima TV, înseamnă sănătate. De la alimentaţie, stil de viaţă, până la modalităţi de petrecere a vacanţelor.
Sportiva iubeşte muntele, îi plac drumeţiile şi, de cel puţin trei ori pe lună, merge pe Valea Prahovei.
"Deja a înverzit muntele! Săptămâna trecută am putut culege primele urzici din pădure. Sunt ideale pentru o cură de detoxifiere. Era cald, frumos, a încolţit iarba, deşi în zonele unde nu ajunge soarele mai erau porţiuni acoperite de zăpadă", povesteşte Florentina.
Preferă Valea Prahovei pentru că este aproape de Bucureşti.
Nu merge singură, ci cu familia sau cu o gaşcă de prieteni.
"De cele mai multe ori plecăm vinerea şi ne întoarcem lunea. Ne începem ziua cu un mic dejun sănătos, facem mişcare, mergem în drumeţii, gătim, ne uităm la filme, viaţa e frumoasă la munte, într-un cuvânt", spune vedeta.
Aceste mici escapade fac parte din cadrul campaniei "Alege să fii sănătos", iniţiată de Asociaţia Pentru o Viaţă Sănătoasă, a cărei preşedinte este Florentina Opriş.
Se cazează la «căsuţa din copac»
Vestita "Căsuţă din Copac" situată în zona cabanei Trei Brazi e locul preferat de cazare al Florentinei.
Când e ocupată, stă cu prietenii la celelalte pensiuni ale complexului turistic din zonă, fiecare în parte unicat, prin tematica amenajării. "Acolo dorm cel mai bine, simt că respir cu adevărat aer curat".
Oferte de cazare
Pensiunea Casa Azugeană, două stele, localitatea Azuga, 8 camere, cramă, 80 lei/cameră/zi, www.casaazugeana.ro
Casa Nobila Peşteră, trei stele, Moeciu de Jos, 8 camere duble cu baie şi balcon propriu, 80 lei/cameră/zi, 100 lei în weekend, www.casanobilapestera.ro