FMI a cerut majorarea cotei unice la 20% şi a TVA la 25%

Ultima actualizare:

Solicitarea contravine afirmaţiilor făcute de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, la sfârşitul săptămânii trecute, după o scurtă întâlnire cu reprezentanţii misiunii FMI în România, care a dat asigurări că TVA-ul nu va fi majorat.

În cursul zilei de astăzi, Sebastian Vlădescu a afirmat că Executivul încearcă să nu modifice nivelul actual al taxelor, având mai multe variante pentru negocierile cu FMI.

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene (UE) şi Băncii Mondiale (BM) va sta până în 7 mai la Bucureşti, pentru a evalua modul de îndeplinire a angajamentelor din Acordul Stand-By şi a discuta cu autorităţile despre o serie de politici pe termen mediu.

Misiunea FMI va pregăti cel de-al patrulea raport asupra programului economic al României, ce va fi discutat de board-ul Fondului în cea de-a doua parte a lunii iunie. Dacă raportul va fi aprobat, România va primi cea de-a cincea tranşă, în valoare de 768 de milioane DST (850 milioane de euro) din cadrul împrumutului acordat de FMI, scrie Adevărul.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net