Fostul soţ al Mihaelei Rădulescu a fost reţinut
După ore bune de audieri, poliţiştii l-au reţinut, joi seară, pe Bogdan Rădulescu, primul soţ al Mihaelei Rădulescu. Acesta este suspectat a fi liderul unei grupări ce comercializa bijuterii şi ceasuri contrafăcute, prin evaziune fiscală, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.
Bogdan Rădulescu va fi prezentat, vineri, instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii au audiat joi 15 persoane, reţinându-l doar pe Rădulescu, după ce au efectuat percheziţii, în Bucureşti şi Ilfov, pentru destructurarea unei grupări infracţionale care comercializa bijuterii şi ceasuri purtând mărci consacrate susceptibile a fi contrafăcute, prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
Aproximativ 1.500 de bijuterii şi ceasuri purtând mărci consacrate susceptibile a fi contrafăcute, a căror valoare de piaţă este de peste 2.000.000 lei, au fost indisponibilizate în urma percheziţiilor efectuate joi dimineaţă de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, a anunţat Poliţia Română.
Percheziţiile au fost efectuate la sediile unor firme, la un complex comercial şi la locuinţele a trei persoane suspectate de evaziune fiscală, după ce au vândut pe internet bijuterii şi produse cosmetice contrafăcute.
Şapte persoane sunt suspectate, în acest caz, de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de bijuterii şi cosmetice contrafăcute. Acestea ar fi fost vândute prin intermediul unei pagini de internet, fără evidenţierea operaţiunilor în contabilitate, pentru a nu fi plătite taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, a precizat Poliţia Română.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, numai în ultimele două luni, de când suspecţii sunt monitorizaţi de poliţişti, prejudicul produs prin evaziune fiscală ar fi de aproximativ 100.000 de euro.
Sursele citate au precizat că bijuteriile şi produsele cosmetice contrafăcute erau vândute prin intermediul unui site care are punctul de lucru în complexul comercial Dragonul Roşu şi îi aparţine lui Bogdan Rădulescu, primul soţ al Mihaelei Rădulescu.