FOTO Alexandra Stan, plimbată între spitale, după ce medicii i-au spus că mai are nevoie de o tomografie

Ultima actualizare:
Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.
Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.

Săptămână de coşmar pentru Alexandra Stan. A rămas fără banii de concerte, atunci când i-a cerut, a fost agresată verbal şi apoi fizic de către managerul ei, apoi a ajuns la spital cu mai multe traumatisme. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, Alexandra Stan este plimbată acum între spitale.

După bătaia pe care a luat-o de la managerul ei, Alexandra Stan a intrat pe mâna mai multor medici specialişti. Investigaţiile clinice par că nu se mai termină. Medicii sunt precauţi în ceee ce priveşte starea de sănătate a Alexandrei Stan.

Dacă fizic artista stă mai bine, specialiştii se tem ca ea să nu rămână cu sechele în urma loviturilor primite. După trei zile de teste amănunţite, cântăreaţa mai avea de făcut ieri o nouă tomografie craniană.

Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.
Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.

Alexandra Stan a ajuns la clinica din Constanţa însoţită de psiholog

Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.
Alexandra Stan a fost astăzi la spital pentru investigaţii.

Dar spitalul din Medgidia are computerul tomograf stricat aşa că a fost trimisă într-un alt spital, tocmai la Constanţa, la 45 de kilometri depărtare.

"A efectuat şi la noi un examen computer tomograf, însă a apărut o eroare, aşa că testul trebuie repetat. Ea va pleca la Constanţa şi după ce face investigaţia, se întoarce la noi. Nu avem neapărat motive de îngrijorare, însă orice traumatism cranian, şi în cazul ei şi ocular, trebuie tratat cu seriozitate şi investigat", ne-a declarat dr. Stere Buşu, managerul Spitalului Municipal Medgidia.

La orele prânzului, Alexandra Stan a sosit la analize, la Clinica Pozimed din Constanţa.

Mama Alexandrei Stan
Mama Alexandrei Stan

simeon stalpnicul png

Artista a fost adusă cu o maşină particulară la unitatea medicală de pe strada Mircea cel Bătrân, fiind însoţită de psihologul ei. Acesta a luat-o ocrotitor de umeri şi a condus-o în clinică. Vedeta a refuzat să facă vreo declaraţie. Tomografia a durat circa două ore, iar rezultatele vor veni luni.

Mama Alexandrei le-a mulţumit jurnaliştilor pentru susţinere


    Mama Alexandrei Stan
Mama Alexandrei Stan

Era vizibil faptul că Alexandra Stan stă mult mai bine din punct de vedere psihic faţă de ultimele ei apariţii la tv. Medicii spun că s-a repus pe picioare moral în special datorită fanilor ei, care au vizitat-o la spitalul din Medgidia şi i-au umplut camera cu flori. Salonul ei este ca al unei actriţe, iar ea este tratată ca o mică prinţesă, ne-au mai povestit surse spitaliceşti.

După ce sâmbătă a snopit-o în bătaie pe Alexandra Stan, Marcel Prodan parcă s-a evaporat. Bărbatul în vârstă de 34 de ani şi-a închis contul de Facebook, a blocat accesul la numărul de telefon şi de aproape cinci zile este de negăsit. Se pare că managerul s-a ascuns în casa părinţilor săi, de la Tulcea, cu toate că bunica lui susţine că s-ar afla în Constanţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net