FOTO EXCLUSIV Femeile lui Jorge au dat nas în nas la mall
Se salută, îşi vorbesc, dar numai de dragul copilului pe care-l au împreună. Jorge (31 de ani) şi fosta lui soţie, Alina Laufer (32 de ani), şi-au refăcut viaţa la scurt timp după divorţ, însă pentru prima dată s-au întâlnit în formulă de patru, cu actualii parteneri de viaţă.
Îmbrăcaţi la patru ace, coafaţi şi accesorizaţi după ultimele tendinţe! Aşa şi-au făcut apariţia aseară, în mall Promenada, la o prezentare de modă, fostul cuplu Jorge şi Alina Laufer. Nu au venit împreună, ci fiecare cu partenerii lor. Cântăreţul a venit însoţit de actuala soţie, Ramona Prodea, iar fosta nevastă, Alina, şi-a făcut apariţia la braţul actualului soţ, afaceristul Ilan Laufer, însă nu şi-ar fi imaginat vreodată că se vor călca pe pantofi la acelaşi eveniment.
Aşadar, dovada că Bucureştiul e mic iar în cercurile mondene se întâlnesc inevitabil rivali celebri, există. Situaţia a fost stânjenitoare pentru cei doi. Dacă Jorge a întors spatele imediat ce i-a zărit, afaceristul israelian nu a avut nici un pic de sfială să-l salute pe cel căruia a reuşit să-i facă fericite fosta nevastă şi fiica. Ba mai mult, ca să-i facă în ciudă, el a deschis subiectul exact pe tema copilului. Culmea, pentru prima dată, Alina a stat faţă în faţă cu Ramona şi şi-au vorbit. „Într-adevăr, ne-am întâlnit la eveniment, ne-am nimerit unii lângă ceilalţi şi i-am salutat. Am vorbit despre Karina, iar naşul lui Jorge, avocatul Cristi Sârbu, ne-a lăudat-o foarte mult, cam în tema asta s-a desfăşurat discuţia. Am vorbit şi cu Ramona, de data asta m-am gândit să nu mai am nici un pic de ranchiună. M-a felicitat şi ea pentru Karina, mi-a spus cât de cuminte e", a declarat Alina Laufer pentru Click!. Dacă Alina şi Ilan au fost tot timpul cu zâmbetul pe buze, Jorge nu a părut în apele lui. „Mi s-a părut un pic timorat. Eu sper să fie fericit", a adăugat vedeta.
În august 2013, George Papagheorghe (alias Jorge) s-a căsătorit civil cu Ramona Prodea, o femeie de afaceri, aceasta fiind cu aproape 10 ani mai mare decât el.
În iunie 2013, fosta soţie a lui Jorge, Alina Crăciun, şi-a oficializat şi ea relaţia cu afaceristul de origine israeliană Ilan Laufer. Alina şi Jorge au divorţat în 2012.