Georgiana,trei operaţii până la 6 ani

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu împlinise 4 ani când a început chinul ei. Cu toate astea, Georgi a fost mereu curajoasă. Părinţii îşi amintesc: “Eram acasă, la Buzău, şi am văzut cum îi tremura mânuţa dreaptă. Am fugit la doctor. Ne-au trimis mai departe, la spitalul din Bucureşti. Tumoră cerebrală. Una mare... mare cât un cartof”.

Giorgiana Dinu a fost operată în aprilie 2007. Mama povesteşte, încercând să se ţină tare:

"Am sperat până în ultimul moment ca tumora să fie benignă. Nu am avut noroc. Analiza a indicat tumoră malignă. Georgi avea 3 ani şi 8 luni. Acum are 6 ani şi numărul operaţiilor a ajuns la 3, de chimioterapie ce să mai spunem... Tot timpul ăsta am reuşit să rezistăm, eu şi soţul meu, datorită ei, care a primit această lovitură cu mult curaj. Şi asta ne-a susţinut în lupta de a o salva".

Din 23 aprilie 2007, până în decembrie 2009, Georgi a suferit 3 intervenţii chirurgicale, a făcut 15 cure de chimioterapie şi una de radioterapie. A mai făcut şi nenumărate dru­­muri între Buzău (oraşul de domiciliu) şi spitalele din Bucureşti - Elias, Bagdasar şi Institutul Oncologic Fundeni.

În prezent, diagnosticul Georgianei este Neuroblastom cerebral supratentorial recidivat. Părinţii au fost sfătuiţi să o ducă în străinătate, pentru tratament special de chimio şi radioterapie. Din păcate, lipsa banilor le sfărâmă orice speranţă. Din cei 30.000 de euro necesari, părinţii au reuşit să strângă doar 4.140.

Prima operaţie a făcut-o pe 23 aprilie 2007, la Spitalul Elias. Apoi, pe 4 mai 2007, Georgiana a fost internată la Institutul Oncologic Bucureşti, unde a făcut alte analize şi investigaţii de specialitate. Nu i-a fost indicat tratament chimio sau radioterapeutic şi a fost externată.

Pe 31 ianuarie 2008, Georgiana a fost internată de urgenţă la Spitalul Elias, cu cefalee şi tremur la piciorul drept, iar diagnosticul pus a fost proces expansiv intracranian cu emisfer cerebral stâng recidivat post operator. Pe 12 februarie 2008, Georgiana a suferit a doua intervenţie chirurgicală.

 Părinţii au încercat să o ducă la o clinică din Franţa, aflând că acolo se poate face tratamentul optim împotriva acestui tip de tumoră, însă preţul cerut a fost mult prea mare (280.000 de euro). Timp de două luni, părinţii au încercat să obţină finanţarea prin Formularul E 112, însă cererea nu le-a fost aprobată.

Decembrie 2008, la Institutul oncologic

Pe 8 aprilie 2008, Georgiana a început tratamentul chimioterapeutic la IOB, iar din 3 iunie până pe 15 iulie 2008, a făcut radioterapie cranio-spinală. Au urmat alte 10 cure de chimioterapie, până în 20 martie 2009. Crăciunul de anul trecut a găsit-o pe Giorgi în spital, iar fetiţa i-a scris şi ea Moşului:

„Eu vreau o rochiţă lungă până la picioruşele mele, un cordonaş şi pantofiori, toate, toate albe. Şi mai vreau o perucă lungă roşcată şi păpuşa lui Ghiţă, Cleopatra".

Şi le-a primit de la jurnaliştii din trustul Adevărul, care au pregătit cadouri pentru toţi copiii internaţi atunci la Fundeni. O mică bucurie într-un noian de suferinţă. Apoi, Georgi a urmat un tratament gamma-knife pe resturile tumorale, la Spitalul Bagdasar Arseni.

Părea că totul merge spre bine, volumul tumorilor se diminuase cu circa 20%. Doar că pe 15 septembrie 2009, Georgiana s-a simţit din nou rău. Investigaţiile medicale au indicat hipertensiune intracraniană. Un nou RMN arăta o recidivă tumorală.

 Pe 22 septembrie, Georgiana a suportat o nouă intervenţie chirurgicală, după care a reînceput chimioterapia. Mânuţele albe ale fetiţei sunt înţepate, iar picioruşele ei par de porţelan. Şi în anul acesta, Giorgi îl aştepta pe Moş Crăciun într-un salon de spital. Scrisesea deja o scrisoare:

«Moş Crăciun, să fii bun...» Aseară, mama plângea de fericire. I se aprobase formularul E112, iar luni dimineaţă pleca la Bonn cu Georgi, pentru o nouă operaţie. Mai are nevoie doar de  3 mii de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net