Giani Kiriţă, dorit de Borcea
Aflat în aceste zile în Bucureşti, Giani Kiriţă s-a întâlnit cu Borcea pentru a negocia întoarcerea sa sub tricoul alb-roşu.
Fotbalistul de 32 de ani ar fi tentat să dea curs ofertei mai ales că şi-a pierdut locul de titular la Bursaspor, după ce a suferit o accidentare. În plus, fostul căpitan al "câinilor" ar agrea să evolueze în România pentru a fi mai aproape de copiii săi, care au rămas în grija soţiei după divorţ.
Există însă un impediment, contractul său expiră în vara anului viitor şi pentru a veni din iarnă, Dinamo ar trebui să plătească o sumă de bani către Bursaspor.
Dacă afacerea nu se va concretiza, atunci tratativele vor fi reluate la vară, însă Borcea nu vrea să aştepte până atunci.
"Giani dacă vii acum, alături de N'Doye veţi face cel mai bun cuplu de mijlocaşi din Liga I", a fost discursul şefului dinamovist, care este şi naşul său.
Kiriţă nu a dat încă un răspuns şi aşteaptă să-şi rezolve problema cu cei de la Bursaspor. Dacă, în continuare, nu va mai prinde primul "11", atunci îi va părăsi pe turci.
Pe lângă interesul lui Dinamo, Kiriţă mai are două oferte din campionatul turcesc.
"Eu nu mai stau mult aici. Am fost accidentat şi din păcate nu mai sunt titular. M-am gândit bine, joc de o grămadă de ani în Turcia şi poate am nevoie de o schimbare", a spus jucătorul.
Şi în ultimii doi ani, şi tot la insistenţele naşului Borcea, Kiriţă a fost aproape de a semna cu roş-albii, însă ofertele venite din Turcia au făcut ca transferul să nu se materializeze.