Giani Kiriţă: «Turcii ne pot şifona rău!»

Giani Kiriţă: «Turcii ne pot şifona rău!»

Ultima actualizare:

Plecat în 2003 în Turcia, Giani Kiriţă îi cunoaşte bine pe adversarii de azi ai românilor, care, pe lângă forţa echipei antrenate de Guus Hiddink, vor trebui să facă faţă şi vacarmului de pe stadionul Şukru Saracoglu, acolo unde Fenerbahce dispută meciurile de pe teren propriu.

„E un meci aşteptat aici pentru că lumea vrea să vadă cum arată echipa naţională cu Hiddink, aflat la primul meci pe banca tehnică, vor să vadă jucătorii noi la lucru, mai ales că din vechiul nucleu au mai rămas doar patru-cinci jucători", a declarat Kiriţă.

Apoi, îi previne pe „tricolori": „Ei vor să câştige orice meci, amical, oficial, nu contează, şi mai ales la scor. Pun mult suflet şi cred că stadionul o să fie aproape plin, iar atmosfera incendiară la partida cu România. Oricum, turcii sunt un adversar tare şi dacă nu iei meciul în serios, pleci şifonat rău de la Istanbul. Şi ei au ca obiectiv calificarea la Euro, dar dacă Hiddik nu reuşeşte, îl zboară imediat, aşa cum a păţit şi Del Bosque la Beşiktaş".

*Meciul Turcia-România, transmis în direct de TVR1, va fi analizat cu începere de la ora 23.00 pe TVR2 , în cadrul emisiunii "Repriza a III-a".

Printre invitaţii lui Ionel Stoica se va afla şi redactorul-şef al redacţiei sport de la "Click!", Dorin Chioţea



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dovleac istock jpg
felix alexa mihai calin jpg
Alegeri SUA. FOTO Profimedia
florin manole la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
mecegai si umiditate la geamuri jpg
trezire din somn, foto shutterstock jpg
12 08 vin alb (2) jpg
gradinarit jpg
image
image