Grevă de avertisment la o firmă a lui George Copos
Salariaţii de la societatea Ana Imep din Ştefăneşti, deţinută de omul de afaceri George Copos, participă joi la o grevă de avertisment de două ore, organizată în semn de protest faţă de refuzul patronatului de a accepta creşterile salariale solicitate de sindicat, ceea ce a dus la blocarea semnării contractului colectiv de muncă.
Circa 300 de salariaţi au întrerupt lucrul şi s-au strâns în holul societăţii, unde liderii sindicali le-au prezentat stadiul negocierilor cu patronatul şi le-au cerut să se pronunţe asupra propunerii de îngheţare a salariilor. Potrivit liderului Sindicatului Liber 'Solidaritatea', Florin Stănculescu, toţi salariaţii prezenţi au respins varianta propusă de patronat şi au votat pentru continuarea conflictului de muncă.
"Noi am solicitat iniţial o majorare a salariilor cu 15%. Pe parcursul negocierilor, ţinând cont şi de actuala criză economică, am propus o creştere de doar 50 de lei net pentru fiecare salariat. Administraţia nu a venit însă cu nicio oferă de creştere a salariilor, în condiţiile în care societatea a avut profit în prima jumătate a anului, iar următoarele luni sunt acoperite cu comenzi", a declarat Florin Stănculescu.
Liderul sindical a precizat că dacă nici după greva de avertisment de joi nu vor fi realizate progrese în negocierile cu patronatul, este posibil să se ajungă inclusiv la declanşarea unei greve generale.
Societatea Ana Imep, care are în prezent 650 de salariaţi, este parte a Ana Holding şi un important actor pe piaţa europeană de motoare electrice pentru electrocasnice, având o experienţă de peste 35 de ani în domeniu.