Gripa 2020. Lista școlilor și grădinițelor închise 1 - 3 zile în Capitală

Gripa 2020. Lista școlilor și grădinițelor închise 1 - 3 zile în Capitală

Ultima actualizare:

    MEC va face denunţ penal pentru a fi identificate persoanele care au distribuit aceste înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.FOTO: Click!
MEC va face denunţ penal pentru a fi identificate persoanele care au distribuit aceste înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.FOTO: Click!

Alte școli și grădinițe au fost închise astăzi, 27 ianuarie, în București din pricina gripei. Săptămâna trecută alte șase unități de învățământ au fost închise, parțial sau total, dar de astăzi elevii au mers la cursuri. Lista școlilor și grădinițelor închise trei zile în Capitală.

Cursurile vor fi suspendate, în perioada următoare, în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală, din cauza gripei sau a unor probleme apărute după decontaminare, potrivit unei informări a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Grădiniţa Panseluţa din sectorul 4 suspendă pentru o zi cursurile, întrucât după decontaminare persistă mirosul substanţelor utilizate.

Îşi suspendă activitatea pentru 3 zile: Şcoala 195 din sector 3 suspendă cursurile la 6 clase; Grădiniţa Luminiţa din sectorul 2 - la o grupă; Şcoala 56, sector 2, - la o clasă, iar Şcoala 45 din sector 1 - la 5 clase.

Totodată, la Liceul "Ady Endre", grădiniţa suspendă cursurile la grupa mică pe o perioadă de 3 zile.

Potrivit sursei citate, situaţia unităţilor şcolare cu suspendare de cursuri poate suferi modificări în funcţie de raportările cazurilor de gripă.

Pentru o zi este suspendată activitatea şi la Grădiniţa 72 din sectorul 5, din cauza emanaţiilor de gaze de la centralele termice.

Citește și:

Gripa 2020. Prevenire gripă: cum e corect să strănuți și să te speli pe mâini. Virusul a ucis trei români

Cum deosebești gripa de raceală. Care sunt simptomele de gripă și cum trebuie să acționezi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
accident (2) jpg
aeroport (1) jpg
image
image