Györfi a decis: «O să fac botez, dar nuntă, nu!»

Györfi a decis: «O să fac botez, dar nuntă, nu!»

Ultima actualizare:

Veselă, fâşneaţă şi cu o siluetă de invidiat, nici nu zici că Daniela Györfi (42 de ani) e însărcinată în aproape şapte luni.

Deşi mai are puţin şi naşte, sarcina nu a fost o corvoadă pentru solistă: „M-am îngrăşat 8 kg, dar mă simt bine. În ianuarie merg iar la analize şi voi stabili data când voi face cezariană. E un sentiment unic atunci când simt că Maria mişcă, abia aştept să nasc. Facem botezul, dar nunta nu, eu am mai fost măritată şi nu mă mai gândesc la asta", a declarat Daniela, pentru Click!

Cum a avut ghinion şi a pierdut două sarcini, solista este acum superstiţioasă şi refuză să-şi facă planuri până în momentul în care o va ţine în braţe pe Maria: „I-am aranjat camera, însă nu am cumpărat nimic. Nici hăinuţe, nici pătuţ, nici cerceii nu i-am ales. Oricum, parcă nici unii nu sunt suficient de frumoşi pentru ea. Nu am ales naşii mai avem timp până la botez", ne-a mai spus cântăreaţa. Ea va continua să-şi onoreze angajamentele profesionale până de Revelion, urmând ca după naştere să ia o pauză.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
imprimanta 3d pexels jpeg
image png
daaaf418 618a 4676 8539 4c98f699a576 jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
protest franta jpg
image png
image
image