Hoţ de bancomate, filmat când dădea lovitura - VIDEO

simeon stalpnicul png

Individul stătea la pândă până ce banii ieşeau din bancomat, moment în care îi sustrăgea. Un clujean, care fusese victima infractorului, a reuşit să organizeze un flagrant, filmându-l pe acesta în timp ce îşi aborda victimele.

Radu Rusu se afla ieri în Piaţa Lucian Blaga din centrul oraşului, încercând să scoată bani de la un bancomat al Băncii Transilvania, moment în care a fost abordat de un tânăr, care avea să fie infractorul. „Bag cardul, codul PIN, aleg suma şi în secunda respectivă, o revistă apare între mine şi monitor şi puştiul respectiv rugându-mă insistent să o cumpăr", a povestit Rusu pentru Adevărul.

Reacţia sa a fost destul de rapidă pentru că, cu câteva săptămâni înainte, un coleg îi povestise o întâmplare similară. Radu Rusu a reuşit, astfel, să nu cadă pradă hoţului şi nici nu l-a urmărit, deoarece cardul său era încă în bancomat. „M-am mai învârtit câteva minute prin zonă, sperând să-l revăd. M-am oprit peste drum la o alimentară, iar când am revenit, l-am văzut pândind pe altcineva. Am zis să-l filmez şi dacă cumva reuşea să fure pe cineva, să fug după el, având şi proba cu mine", a mai spus clujeanul.

Metoda folosită de hoţ este utilizată deseori de infractori. Odată ce individul observă că banii sunt pe cale să iasă din aparat, introduce revista între aparat şi victimă, întrebând-o dacă vrea să o cumpere. Între timp, cu cealaltă mână sustrage banii fără ca păgubitul să observe, apoi fuge.

Radu Rusu a realizat trei filmuleţe care demască metoda infractorului. În primul, hoţul renunţă la schemă în ultimul moment, în al doilea film este împiedicat de o persoană, care se pusese la coadă după el, iar în al treilea victima era singură, moment în care pune schema în aplicare. Aceasta a eşuat, însă, femeia luându-i revista din mână, pe care a aruncat-o pe jos.

„Din câte am văzut, nu a reuşit să fure pe nimeni în cele zece minute, dar cred că într-o zi pică mulţi în plasa asta", a conchis clujeanul care a filmat scenele.

Vezi VIDEO pe adevarul.ro

„Hoţii nu sunt proşti"

Traian Morar, agentul-şef adjunct al Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, ne-a declarat că în ultima perioada, numărul infractorilor care păgubesc persoane la bancomate a crescut surprinzător. „E posibil ca din cauza Sărbătorilor să fi crescut numărul lor, ştiu că oamenii atunci scot mai mult de pe card. Să ştiţi că aceşti hoţi nu sunt proşti. Ei nu se neglijează, de aceea se îmbracă bine şi arată bine, să se poată apropia de eventuala victimă fără ca aceasta să bănuiască ceva", ne-a descris acesta.

Potrivit Ginei Pop, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, se confirmă faptul că în înregistrările video surprinse de Radu Rusu e vorba de un infractor, însă nu se cunosc, însă, detalii despre identitatea acestuia.

Surse din cadrul IPJ Cluj ne-au declarat că doi „hoţi de bancomate" au fost arestaţi şi se află în custotia poliţiei. E vorba de un infractor arestat marţi, iar celălalt în ziua imediat următoare, potrivit aceleiaşi surse.

Un infractor acuzat de furt riscă între 3 şi 15 ani de închisoare, în funcţie de antecedente.

Ai fost abordat de astfel de indivizi în faţa bancomatelor? Povesteşte-ne întâmplarea ta.

cub horoscop supărare png
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
femeie însărcinată sursa FOTO Pixabay
cub horoscop iertare png
cub adriana iliescu și eliza png
cub andreea esca png
Faimosii Survivor Romania joc imunitate Foto Pro TV jpg
Cuplu care doarme in pat - pijamale FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
calendar ortodox 2021 7 februarie sfantul partenie png
femeie însărcinată sursa FOTO Pixabay
Icoana Basilica ro webp
Papa Francisc Captură video jpg
Marile lanțuri de magazine spun că nu duc lipsă de alimente jpeg
zura jpg