Iată cum e să trăieşti într-un apartament de 120.000 €
Vineri seara am plecat, plină de entuziasm spre ansamblu rezidenţial unde urma să locuiesc, de probă. De cum am ajuns, o linişte deplină. Mămici cu cărucioare îşi plimbau copii sau îi supravegheau la locurile de joacă.
Apartamentul pe care l-am primit de probă este complet mobilat şi utilat, de la halat de baie şi până la tacâmuri. După nici două ore, prietenii s-au îmbarcat într-o maşină şi au ajuns în zonă, curioşi să vadă cartierul din mijlocul pădurii.
"Ce linişte! Se cere un party", strigă Marius, susţinut, din secunda doi de fetele din gaşcă. Zis şi făcut. Combina muzicală din apartament a început să duduie, iar Loredana, Ionela şi Andreea nu au stat locului o clipă.
"Aerul curat e de vină!" spune Ionela, în timp ce îşi trage sufletul. Orele s-au scurs şi am povestit, verzi şi uscate.
Răcoarea de afară ne-a ţinut treji până la ora 03.00, iar la final, nu poţi spune decât că, dacă ai bani e şi păcat să nu locuieşti într-un ansamblu rezidenţial.
Loc de joacă şi relaxare
După-amiaza ne-am petrecut-o afară, lângă spaţiul de joacă.
Sală de sport
După prânz, am testat şi sala de fitness, unde am făcut febră musculară, din lipsă de antrenament.
Am petrecut până la 3 dimineaţa
Ionela, Andreea, Loredana şi Marius s-au distrat pe cinste în casa nouă deţinută pentru trei zile de Maria,reporterul Click!
Bucătăria, complet mobilată
Mi-am servit prietenii cu câte o cafea şi le-am pregătit masa. Bucătăria este dotată cu tot ceea ce are nevoie o familie.
Adio praf şi trafic
De pe terasa apartamentului vezi chiar pădurea Băneasa. După petrecere, am discutat verzi şi uscate în dormitorul complet mobilat. Apartamentul de probă are toate dotările.
Apartamentul costă 120.000 de euro
Apartamentul în care am fost proprietar chiar şi pentru trei zile costă 120.000 euro şi are o suprafaţă utilă de 65 mp. În această sumă este inclus şi locul de parcare.
Cei interesaţi de o locuinţă în nordul Capitalei, dar care se tem că ar putea petrece prea mult timp în trafic, au posibilitatea de a-şi testa locuinţa timp de trei zile. Potenţialii clienţi trebuie să achite 5% din valoarea locuinţei, bani care vor fi returnaţi, dacă apartamentul nu corespunde aşteptărilor.