Iată poveştile «ucigaşilor din Bărăgan»!
Presa internaţională i-a ridicat în slăvi pe necunoscuţii fotbalişti ai Unirii şi i-a făcut praf pe elevii lui Walter Smith.
"Euro-şoc pe Ibrox: Rangers au fost paralizaţi de cea mai severă înfrângere europeană din istorie pe teren propriu", a titrat site-ul oficial al scoţienilor.
„The Scottish Sun" i-a numit "criminali" pe campionii României, precizând:" Rangers a marcat şi s-a dus la somn. Unirea a marcat şi s-a înfipt la jugulară. Înfrângere şocantă pentru Rangers".
"Noi? Criminali?Ei, nici chiar aşa! Cu toate astea, am reuşit să intrăm în istorie. Prima minune am făcut-o când am luat campionatul, a doua- marţi seară, a treia sper să fie o calificare în primăvara europeană în Ligă. Dacă batem Rangers, avem cele mai mari şanse. Apoi, cine ştie... Poate facem noi, cu Unirea, cele şapte minune ale fotbalului!", a fost reacţia lui Marius Bilaşco, marcator al unui gol pe Ibrox.
De la stadiul de erou la Glasgow, "Bilă" a făcut ieri pe şoferul pentru prietenii şi coechipierii lui". Sunt cu Maftei, Brandan şi Galamaz, ne îndreptăm spre Urziceni", ne-a spus atacantul. Apoi, râzând, a completat "Sunt şoferul lor către primăvara europeană!".
Jucătorul mărturiseşte că meciul de la Glasgow este unul de povestit nepoţilor." Am trăit momente unice! Cine ştie dacă le mai apuc vreodată? Când am intrat pe teren, mi s-a făcut pielea de găină. La final, am fost extrem de fericiţi, dar n-am apucat deloc să sărbătorim. N-am desfăcut nicio şampanie, nicio bere. Ne grăbeam să nu pierdem avionul", a povestit Marius.
Vezi aici o SUPERGALERIE cu cea mai înfocată fană a Unirii Urziceni!
Mondenul. Tibi Bălan e cel socotit un tip obişnuit cu lumea bună a Bucureştiului. Are o prietenă frumoasă, fotomodel, şi nu ratează prezentările de modă şi alte evenimente mondene din Capitală.
Epa. Singurul supravieţuitor al echipei care a activat şi în ligile inferioare, fiind la Unirea din 2002. Epaminonda Nicu e botezat de naşul său grec, după numele unui rege al Tebei.
Bruno. Provine din Guineea Bissau, dar s-a născut şi a crescut în Portugalia. Când a venit în România, Bruno Fernandes a fost pus căpitan de echipă de la primul meci la Ceahlăul, de Viorel Hizo.
BILĂ. Intelectualul echipei. Bilaşco provine dintr-o familie bună, din Sighetul Marmaţiei, şi a luat fotbalul ca pe un hobby la Şcoala "Nicolae Dobrin". A semnat cu Unirea în 2007 fără a avea acordul Argeşului, riscând să fie suspendat.
TUDORICĂ. Daniel Tudor a evoluat trei sezoane în Ungaria, la Fehervaros, iar maghiarii au vrut să îl naturalizeze pentru a-l folosi la naţionala lor.
Gala. Cel mai serios jucător al echipei, un tip căruia nu-i place să apară prin presă. Galamaz a suferit mult pentru că la Rapid şi la Dinamo nu a confirmat, din diverse motive, şi s-a transferat la Unirea cu o dorinţă fantastică de a reuşi.
Messi. E poreclit aşa pentru tehnicitatea şi viteza sa. La 15 ani, Varga a fost dat afară de Dinamo, fiind acuzat că a furat dintr-un magazin la Florenţa.
GĂNEI. Originar din Fălticeni, unde are de gând să se retragă după ce termină cu fotbalul. La 18 ani, Maftei s-a răsturnat cu maşina şi a fost la un pas de o tragedie, apoi a făcut carieră la Rapid.
RICĂ. Rică e varianta românească a lui Ricardo. Brazilianul a venit în România ca să aibă din ce trăi, deoarece echipa de ligă inferioară din Elveţia la care activa s-a desfiinţat.
ŢĂRANU. Lui Brandan i se spune aşa pentru că e foarte tare pe picioare, fiind greu de dat jos. În Argentina a fost coleg al naţionala de tineret cu mult mai celebrul Lucho Gonzales, de la Marseille.
ŢÂNŢARU. Apostol avea un fizic firav şi nu i se prevestea un viitor fotbalistic luminos. E în continuare un tip aparte, preferând să citească şi să navigheze pe Internet decât să joace rummy.
Bursucul. Dan Petrescu a păşit superior peste sigla lui Rangers, aşa cum echipa sa i-a învins, marţi, pe scoţieni
5 secrete ale victoriei Urziceniului
1. Injecţie cu încredere. Petrescu le-a repetat obsesiv elevilor săi că nu vor fi învinşi pe Ibrox Park.
2. "Am venit la fotbal, nu la cumpărături". În dimineaţa meciului, ‘Bursucul" a programat o şedinţă tactică, anulând clasica plimbare prin mallurile din oraş. "Magazine sunt şi la Bucureşti", a spus el ironic.
3. Ambiţia de a se remarca în Marea Britanie. La pauză, Petrescu a ţipat în vestiar la jucători: "Vreau victorie, nu egal!", au fost vorbele „Bursucului", a cărui mare ambiţie a fost să câştige meciul de la Glasgow.
4. Disciplină şi ameninţări. "Bursucul" le-a dat libertate de mişcare în atac lui Apostol, Bălan şi Varga, dar i-a ameninţat: "Dacă vă văd că nu vă încadraţi în presingul colectiv şi că nu ajutaţi în apărare, vă schimb imediat!".
5. "Să nu vă tremure chiloţii". Dan Petrescu şi-a simiţit elevii că erau copleşiţi de atmosfera de pe Ibrox Park. "Reveniţi-vă! Să nu vă prind că vă tremură chiloţii!", i-a motivat "Bursucul".
Ionela a presimţit succesul Unirii
Ionela Popescu are 23 de ani şi este reprezenta Unirii Uriziceni în Liga Sexy Click! Frumoasă blondă a mărturisit că a trăit cu sufletul la gură meciul de pe Ibrox Park şi că a crezut încă de la început în victoria formaţiei antrenate de Dan Petrescu.
"Am început să fiu sigură de succesul Unirii atunci când Daniel Tudor a apărat penalty-ul lui Davis. Favoritul meu este Brandan, pentru că este un tip drăguţ şi pentru că poartă numărul 19, data mea de naştere. A fost cel mai bun de pe teren", a spus tânăra, care este olteancă şi este poreclită Rusoaica.
Vezi aici o SUPERGALERIE cu cea mai înfocată fană a Unirii Urziceni!