Iată vibratorul din epoca de piatră!

Iată vibratorul din epoca de piatră!

Ultima actualizare:

    Jucăria sexuală preistorică, descoperită într-o peşteră de lângă Ulm, Germania
Jucăria sexuală preistorică, descoperită într-o peşteră de lângă Ulm, Germania

Oamenii de ştiinţă germani consideră că au descoperit cea mai veche jucărie sexuală folosită vreodată în istoria omenirii.

După ce au petrecut mai mult timp în asamblarea tuturor pieselor, cercetătorii din cadrul Universităţii din Tubingen au ajuns la concluzia că au descoperit un obiect sexual, vechi de 30.000 de ani ce seamănă cu un falus.

Pentru a nu da naştere unei serii de polemici, purtătorul de cuvânt al universotăţii în custodia căreia se află "scula" preistorică a precizat că aceasta n-a folosit în scopuri sexuale ci pentru aprinderea focului.

În schimb, forma şi structura obiectului cu o lungime de peste 20 de centimetri, lasă de înţeles alte lucruri. Dacă s-ar fi folosit pentru aprinderea focului atunci "scula" nu mai putea fi atât de netedă, iar inelele sculptate pe circumferinţă nu-şi mai justifică scopul de "brichetă" preistorică.

Iar sub acest aspect concluzia nu poate fi decât cea a unor membri din echipa de cercetare şi nu cea a purtătorului de cuvânt: obiectul este un vibrator ce provine din epoca de piatră



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image png
Care sunt cele 7 țări din Uniunea Europeană care nu folosesc moneda euro, foto Shutterstock jpg
image
image