Inna, despre cum a devenit celebră! Află-i secretele! - VIDEO

Ultima actualizare:

    Inna (Foto: innaofficial.com)
Inna (Foto: innaofficial.com)

Într-un interviu realizat de Pro TV, cu ocazia Zilei Naţionale a României, artista Inna, românca ce a reuşit să se impună la nivel mondial prin talentul său, ajungând şi pe primul loc în Bilboard în SUA, a vorbit despre felul în care a ajuns vedetă.

Inna, în vârstă de 24 de ani, a cântat pe scene din întreaga lume. Pe numele ei adevărat, Alexandra Apostoleanu, Inna s-a născut la Mangalia şi a început de mică să cânte, la 8 ani făcând deja cursuri de canto. Întâmplător, a ajuns într-un studio de înregistrări.

"Am lucrat secretară la o agenţie de imobiliare, agenţia părinţilor lui Lucian, managerul meu, acolo unde ne-am şi cunoscut. Lângă sediul agenţiei din Constanţa era şi sediul unui studioului de înregistrări al băieţilor de la Play and Win şi acolo s-a întâmplat" a declarat Inna, pentru Ştirile ProTv. Potrivit Pro Tv, genul abordat de trupa Play and Win era pop-rock şi nu a prins la public. Dintr-o joacă însă, s-a născut o piesă dance.

"Am făcut piesa dance şi am pus-o pe YouTube, după care am plecat în vacanţă timp de o săptămână. Când m-am întors am avut incredibila surpriză ca unii dintre colegii mei de la facultate să aibă deja piesa ca melodie de telefon" a mai spus Inna.

VIDEO, Inna despre începuturile carierei şi despre gustul succesului



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
image
image