Interlopi din Argeș și Teleorman săltați de agenții FBI. Sunt acuzați de o fraudă de 5 milioane de dolari

Ultima actualizare:

Agenți de la FBI și fiscul american au descins în Argeș și Teleorman împreună cu DIICOT în căutarea unor persoane bănuite de o fraudă de 5 milioane de dolari în California. Este vorba de mai mulți indivezi care ar avea legătură cu activitatea grupării infracționale cunoscută sub denumirea de „SANDU SYNDICATE”, al cărei lider a fost arestat în cursul lunii martie 2023, pe teritoriul S.U.A. Autoritățile federale americane competente au pus sub acuzare 14 persoane de cetățenie română.

FBI jpg

Opt percehziții în Argeș și Teleorman

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, asistaţi de FBI, au efectuat opt percheziţii domiciliare în judeţele Argeş şi Teleorman, pentru prinderea membrilor grupării „Sandu Syndicate”, căutaţi în SUA pentru o fraudă de 5 milioane de dolari cu ajutoare ilegale de şomaj obţinute în statul California.

Potrivit unor comunicate ale Poliţiei Române şi DIICOT, descinderile au avut loc în baza unei comisii rogatorii internaţionale transmise de către autorităţile judiciare americane la persoane cercetate pe teritoriul SUA pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, în perioada 2020 – 2022.

Un bărbat de 27 de ani care face obiectul unei cereri de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulate de către autoritățile americane, a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești au admis cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile, în vederea extrădării pe teritoriul S.U.A.

Cum acționa clanul Sandu Syndicate

Începând cu iulie 2020 și până în august 2022, membrii grupării de criminalitate organizată, formată din cetățeni români, ar fi participat la o schemă infracțională, pentru a obține în mod fraudulos beneficii guvernamentale din statul California, respectiv ajutoare de șomaj administrate de Departamentul pentru Dezvoltarea Ocupării Forței de Muncă din California (Employment Development Department California – E.D.D.).

În luna noiembrie 2021, autoritățile din S.U.A. au luat cunoștință de o serie de infracțiuni legate de furturi care vizau populația în vârstă din San Diego, California.

Pe parcursul investigației, autoritățile din S.U.A. au identificat o organizație infracțională, formată din cetățeni români, domiciliați în județul Vâlcea, care ar fi participat la fraude și furturi pe întregul teritoriu al Statelor Unite, descoperind că această schemă infracțională ar fi avut ca scop obținerea în mod fraudulos de ajutoare de șomaj din statul California.

Începând cu iulie 2021, liderii grupării ar fi transmis, prin intermediul rețelelor sociale, anunțuri prin care ofereau servicii sau întâlniri pentru a solicita, în mod fraudulos, beneficii financiare de la E.D.D. California, constând în sume cuprinse între 1.000 USD și 1.500 USD, în vederea deschiderii de conturi în cadrul aplicației.

Liderii grupării se foloseau de identități false, facturi de utilități falsificate, declarații de venit falsificate, formulare falsificate și carduri de asigurare de sănătate frauduloase.

Prejudiciul cauzat statului California este estimat la aproximativ 5.200.000 dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net