14 ani de la decesul Papei Ioan Paul al II-lea

Ultima actualizare:

    Papa Ioan Paul al II-lea a murit în urmă cu 14 aniFoto: Getty Images
Papa Ioan Paul al II-lea a murit în urmă cu 14 aniFoto: Getty Images

Marți, 2 aprilie, se împlinesc 14 ani de la decesul Papei Ioan Paul al II-lea, născut Karol Wojtyla, cel de-al 264 papă din istoria Bisericii Catolice. Personalitatea carismatică, dar și acțiunile lui au rămas un reper pentru lumea creștină. După 456 de ani,a fost primul papă de altă origine decât cea italiană. În 2014 a fost canonizat de Vatican, fiind trecut în rândul sfinților.

Când în 16 octombrie 1978, fumul alb ieșea pe hornul Capelei Sixtine, vestind alegerea unui nou papă, puțină lume, în afară de conaționalii lui polonezi, îl cunoștea pe cardinalul Wojtyla, fostul arhiepiscop de Cracovia. A fost considerată o mare surpriză așezarea lui în fruntea Sfântului Scaun. Două decenii mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea devenise, practic, cea mai cunoscută figură publică la nivel mondial și una dintre cele mai iubite personalități.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul pontif neitalian, după 456 de ani

Karol Wojtyła s-a născut în 18 mai 1920, la Wadowice, Polonia, într-o familie modestă, fiu al unui ofiţer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani şi-a pierdut mama. După absolvirea liceului, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagiellone din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea Jagiellonă a fost închisă şi Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice.

Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, iar la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic. Urcă treptat treptele ierarhiei bisericești, devenind, în același timp și profesor la universități catolice. Este hirotonit episcop, în 1958, apoi arhiepiscop (1964) și, finalmente, în 1967, cardinal.

După atentatul din 1981, Papa Ioan Paul al II-lea obișnuia să circule cu papamobilul în mijlocul mulțimilor
După atentatul din 1981, Papa Ioan Paul al II-lea obișnuia să circule cu papamobilul în mijlocul mulțimilor

La moartea neașteptată a Papei Ioan Paul I, 28 septembrie 1978, după doar 33 de zile de pontificat, cardinalii au fost nevoiți să aleagă un nou urmaș al Sfântului Petru, așa cum e condierat fiecare dintre papi. Iar alesul a fost cardinalul Woytila care, în semn de respect pentru predecesorul lui și-a ales același nume de papă. Avea să urmeze cel de-al treilea pontificat, ca durată, 26 de ani și jumătate, din istoria Vaticanului.

Acțiunile lui Ioan Paul al II-lea au remodelat Biserica Catolică, din punct de vedere al imaginii publice, dar și ca importanță a influenței politice în plin „Război rece”, Suveranul Pontif acționând, practic, pe scena întregului mapamond, ca purtător al unui mesaj de credință, pace, dar și de libertate.

Papa Ioan Paul al II-lea a supraviețuit unui atentat, în 1981

Susținerea acordată sindicatului polonez ”Solidaritatea” condus de Lech Walesa, inclusiv prin vizita făcută în țara natală, în 1979 – prima a unui papă într-un stat comunist – a determinat reacția violentă a serviciilor secrete sovietice care, prin mâna și pistolul lui Mehmet Ali Agca, au încercat asasinarea Sfântului Părinte, în atentatul petrecut chiar în Piața Sfântului Petru, la 13 mai 1981. Printr-un adevărat miracol, Ioan Paul a supraviețuit rănilor provocate de gloanțe, iar câțiva ani mai târziu l-a vizitat în închisoare pe Agca, oferindu-i iertarea sa, într-o întâlnire inedită, ce a făcut înconjurul mapamondului.

Papa Ioan Paul al II-lea, alături de Patriarhul Teoctist, în timpul vizitei din România, în 1999
Papa Ioan Paul al II-lea, alături de Patriarhul Teoctist, în timpul vizitei din România, în 1999

Călătorind neobosit, Ioan Paul al II-lea a devenit un adevărat campion al premierelor: primul papă care a intrat într-o sinagogă, dar și într-o moschee, primul care a vizitat o țară comunistă, Polonia, dar și o țară din Est majoritar ortodoxă , prin vizita istorică efectuată în România, între 7-9 mai 1999, primul pontif care a fost invitat la Washington, la Casa Albă, dar și în Cuba lui Fidel Castro, care a intrat în Catedrala Canterbury, simbolul Marii Britanii anglicane, independentă ca ierarhie religioasă fată de Vatican, dar și primul papă care a primit la Vatican un președinte al URSS, pe Mihail Gorbaciov, la 1 decembrie 1989. Dacă la începutul pontificatului, Statul Papal avea relații diplomatice cu 84 de state, după 25 de ani, în 2003, dezvoltase astfel de relații cu 172 de state, adică mai mult decât dublu.

Figura carismatică, ce ajunsese un simbol al blândeții, păcii, dar și înțelepciunii, activitatea neobosită, dar și o remarcabilă știință a folosirii puterii mass-media, l-au transformat pe Ioan Paul al II-lea într-un adevărat star mondial. Așa se face că la moartea lui, în 2 aprilie 2005, lumea întreagă a lăcrimat. Deși, după moartea lui, au fost voci care i-au criticat inflexibilitatea pe anumite teme majore (avortul, homosexualitatea etc), precum și tergiversarea pedepsirii preoților acuzați de pedofilie, în 27 aprilie 2014, Vaticanul a decis canonizarea lui Ioan Paul al II-lea și trecerea lui în rândul sfinților Bisericii Catolice.

7 lucruri mai puțin știute despre Papa Ioan Paul al II-lea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net