1.500 de oameni și-au luat rămas-bun de la Barbara Bush! Trump a lipsit de la eveniment

Ultima actualizare:

    Festivitatea de înmormântare a Barbarei BushFoto: AFP
Festivitatea de înmormântare a Barbarei BushFoto: AFP

Fosta primă-doamnă a Americii, Barbara Bush, a fost înmormântată sâmbătă, 21 aprilie, în cadrul unei ceremonii la care au participat în jur de 1.500 de persoane. Actualul președinte SUA, Donald Trump, a lipsit de la eveniment din motive de securitate.

La festivitatea de înmormântare a Barbarei, organizată în Texas, au participat în jur de 1,500 de persoane, printre care și foști președinți sau simpli cetățeni care au îndrăgit-o pe aceasta. În cadrul ceremoniei, desfășurată la Epsicopia St Martin, din Houston, i s-au adus omagii emoționante fostei prime-doamne și  au fost povestite întâmplări amuzante din viața acesteia. Barbara a reprezentat unul din stâlplii de temelie ai vieții politice americane, fiind prezentă în viața a doi dintre președinții SUA: soțul ei, George HW Bush, și fiul acestora, George W Bush. 

Jeb Bush, unul dintre fii fostului cuplu prezidențial, a făcut mulțimea adunată să izbucnească în râs, atunci când în timpul elogiului pe care îl ținea în cinestea mamei sale, a declarat faptul că dacă Barbara s-ar fi aflat acolo, i-ar fi spus „să nu se lungească” și să nu înceapă să fie „plângăcios”. Istoricul Jon Meacham și Susan Baker, soția fostului secretat de stat James Baker, au depănat de asemenea amintiri amuzante cu privire la modul sincer și direct în care se adresa întotdeauna Barbara, având totodată un simț al umorului fermecător și un devotament dus la extrem în ceea ce privea familia, conform BBC.

Președintele SUA, Donald Trump, a decis să lipsească de la eveniment, declarând că într-un comunicat că nu dorește să perturbe liniștea invitaților prin măsurile de securitate excesive care ar trebui luate dacă ar fi prezent. Soția sa însă, Melania Trump, a participat la ceremonie, alături de fostul președinte Barack Obama. Printre celelalte figuri polictice importante prezente la slujba de comemorare a Barbarei Bush s-au numărat și fostul președinte al SUA, Bill Clinton, fostul secretar de stat, Hillary Clinton și fosta primă-doamnă, Michelle Obama. 

Au fost luate și măsuri de securitate în timpul evenimentului, agenții de pază fiind desemnați să păzească sicriul doamnei Bush, iar câinii de pază antrenați special pentru a detecta bombe, au fost trimiși să inspecteze echipamentele media. 

După ceremonia religioasă, doamna Bush a fost înmormântată lângă fiica sa Robin, care a murit la vâsta de 3 ani, de leucemie, la George HW Bush Library and Museum, aflată în cadrul Universității Texas A&M, datorită activității fostei prime-doamne în domeniul literaturii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net