Acesta e porcul mutant, cu față de om și penis în frunte VIDEO

Acesta e porcul mutant, cu față de om și penis în frunte VIDEO

Ultima actualizare:

    Animalul a ajuns foarte repede celebru datorită aspectului său fizic anormalFoto: Captură video
Animalul a ajuns foarte repede celebru datorită aspectului său fizic anormalFoto: Captură video

Imaginile cu un porcușor de-abia născut, cu față de om și un penis în frunte, au făcut înconjurul Internetului, șocând pe toată lumea.

Animalul, care a suferit diverse mutații genetice, s-a născut într-o fermă din orașul Nanning, în China. El este al 19-lea pui al unei scroafe care aparține lui Tao Lu. Bărbatul a fost șocat când a văzut cum arată patrupedul. Chipul său nu semăna deloc cu cel al unui porcușor, iar în frunte îi atârna un penis.

Vestea bizarului animal s-a răspândit repede, iar după publicarea imaginilor într-un ziar local, fermierul s-a trezit cu numeroase oferte de cumpărare, scrie Mirror.co.uk. Din păcate, creatura nu a mai putut fi tranzacționată căci a decedat la scurt timp după naștere. Porcușorul mutant a fost respinsa de mama sa din cauza aspectului fizic și nici nu a vrut să se hrănească din biberon.

"Toți ceilalți porcușori erau normali, doar acesta era foarte ciudat. E păcat că a murit, aș fi putut obține mai mulți bani pe el decât pe toți ceilalți la un loc", a declarat cu regret Tao Lu.

Porcușorul nu a supraviețuit pentru că a refuzat să se alimenteze
Porcușorul nu a supraviețuit pentru că a refuzat să se alimenteze


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
chirie mare britania jpg
Așa arată aplicația Bolt pe telefon jpeg
loto png
Electrician - meserie
peste png
medic_consult medical_shutterstock 158366573 jpg
fereastra geam termopan tamplarie pvc alb shutterstock 659993764 jpg
targul de craciun cluj napoca facebook jpg
image
image