Căldura nefirească din Grecia provoacă primul mare incendiu și mai sunt două luni până la vară. Alertă „nivel 4 risc crescut”

Autoritățile din Grecia au ridicat duminică alerta de incendii forestiere la "nivelul 4, risc crescut" în unele regiuni, după ce numeroase focare au izbucnit cu o zi înainte, potrivit guvernului elen, transmite duminică AFP. De la începutul lunii aprilie, temperaturile au fost deosebit de ridicate pentru acest sezon, cu 31 de grade Celsius în Chania (Hania), în Creta.

Au fost evacuate mai multe sate

În Grecia au izbucnit incendiile din cauza căldurii nefirești. În 2023, 20 de oameni au murit
În Grecia au izbucnit incendiile din cauza căldurii nefirești. În 2023, 20 de oameni au murit

În total, sâmbătă, "71 de incendii în regiuni agricole şi forestiere din toată ţara au izbucnit în douăsprezece ore, între orele 03:00 GMT şi 15:00", a precizat într-un comunicat Ministerul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile.

Majoritatea acestor incendii au fost aduse sub control, în special în centrul ţării, cu excepţia celui din Lasithi, pe insula Creta (sud) care a continuat duminică, dar "fără să existe un front activ", conform pompierilor.

Trei persoane au fost rănite uşor în acest incendiu, au precizat pompierii.

Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a satelor Achlia, Galini, Agia Fotia şi Mavros Kolimpos, în timp ce incendiul s-a apropiat de unele gospodării, potrivit Reuters.

„Incendiul s-a estompat semnificativ după eforturile a sute de pompieri", a declarat pentru Reuters un reprezentant al pompierilor."

A fost primul mare (incendiu) din apropierea unei zone rezidenţiale din acest an", a adăugat el.

Risc mare de incendii majore

Potrivit prognozelor meteorologice, până marţi vor sufla vânturi puternice, cu intensităţi de 60 de kilometri la oră, în nordul Mării Egee, Attica (zona metropolitană a Atenei), Ciclade, Creta şi centrul Greciei, "ceea ce face ca situaţia să fie extrem de periculoasă pentru izbucnirea incendiilor", a declarat ministerul citat.

Pentru aceste zone, "toate forţele de protecţie civilă vor fi plasate la nivelul 4 (risc crescut de incendiu)", iar "pompierii vor fi în alertă şi membrii forţelor armate vor efectua patrule", a adăugat ministerul.

Grecia a înregistrat "o temperatură medie record de 11,8 grade Celsius" în timpul iernii 2023-2024, descrisă drept "cea mai călduroasă consemnată vreodată în ţară", potrivit Observatorului de la Atena, care a avertizat recent asupra "unui nivel îngrijorător de secetă".

Grecia a cunoscut unul dintre cele mai lungi valuri de căldură vara trecută, perioadă marcată de incendii devastatoare care au lăsat în urmă 20 de morţi şi s-au răspândit pe 175.000 de hectare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net