Capturi rare cu „fantoma pădurilor”, o specie despre care se credea că este dispărută în Europa
Pisicile sălbatice europene sunt atât de evazive încât se credea că au dispărut din multe regiuni ale Europei. Totuși, ele reapar în anumite zone, iar fotografii și oamenii de știință surprind imagini rare cu ele. Pisica sălbatică seamănă cu o pisică domestică tărcată, dar este mai robustă, cu coada stufoasă și un tipar distinctiv de dungi.
Odată considerată dispărută din Cehia în secolul XX, pisica sălbatică a reapărut în Munții Doupov. În alte părți din Europa, abilitatea sa de a se ascunde i-a permis să supraviețuiască persecuției istorice care a dus la dispariția altor carnivore, precum râsul. Se estimează că există aproximativ 140.000 de pisici sălbatice europene, dar discreția lor face monitorizarea dificilă, notează BBC.
Viața secretă a pisicii sălbatice
„Pisica sălbatică este o creatură rară, care trăiește o viață plină de enigme”, spune fotograful de natură Vladimír Čech Jr.
„[Pisica sălbatică] este considerată ‘fantoma pădurilor’ pentru că este extrem de evazivă și greu de prezis unde poate fi zărită”, afirmă și Andrea De Giovanni, biolog și fotograf de natură italian, care a filmat o pisică sălbatică în Chiapporato, un sat abandonat din munții Apenini, în 2020.
Pe baza observațiilor sale, De Giovanni suspectează că pisica sălbatică se mișcă mai imprevizibil decât alte specii, ceea ce o face mai greu de observat: „Alte animale tind să urmeze aceleași trasee prin pădure. Pisica sălbatică merge unde vrea ea.”
De Giovanni nu plănuise inițial să filmeze o pisică sălbatică în satul fantomă. „Nu mă gândisem niciodată să fotografiez pisici sălbatice, dintr-un motiv simplu: părea imposibil sau, cel puțin, extrem de dificil”, spune el, având în vedere timiditatea și imprevizibilitatea lor. În schimb, spera să surprindă lupi sau căprioare în sat și montase o cameră ascunsă în fața uneia dintre casele abandonate.
Satul în ruină Chiapporato este un loc misterios, accesibil doar pe jos. Printre obiectele umane rămase în ruine, De Giovanni a găsit un caiet de exerciții din anii 1950, în care un copil descria cum își imagina călătoria în spațiu.
Când a văzut animalul strecurându-se în videoclip, inițial nu era sigur dacă era o pisică sălbatică sau una domestică și a trimis filmarea oamenilor de știință, care au identificat-o ca fiind o pisică sălbatică.
Pisicile sălbatice au un tipar distinct de dungi: o dungă pe spate și coadă, dungi negre pe spate și coadă și linii mai deschise pe laterale și picioare. Împerecherea cu pisicile domestice reprezintă o amenințare, generând hibrizi și boli periculoase pentru specie.
„Această creatură misterioasă se întoarce în pădurile noastre”
Pentru Čech, fotograful care lucra în zona militară izolată din Cehia, capturarea imaginilor cu pisica sălbatică a implicat și aventură și ingeniozitate. Decenii întregi, pisica sălbatică fusese considerată pierdută și fusese documentată recent în zonă.
„Istoric, pisica sălbatică era răspândită pe întreg teritoriul a ceea ce este astăzi Cehia, cel puțin până în secolul XVIII”, spune Jarmila Krojerová, zoolog și expert în pisici sălbatice la Institutul de Biologie a Vertebratelor al Academiei Cehe de Științe.
„Din cauza persecuției intense și a modificărilor peisajului, a dispărut treptat din câmpii și mai târziu și din regiunile montane. Ultimul exemplar confirmat a fost împușcat în 1952, probabil în zonele de graniță.”
Fotografiile ca cele realizate de Čech sunt foarte valoroase pentru conservare:
„Ele ajută la creșterea conștientizării publicului, comunică prezența și frumusețea acestei specii evazive și servesc ca instrument puternic pentru promovarea conservării biodiversității”, spune Krojerová.
Comportamentul secretiv al pisicilor sălbatice face studiul lor dificil. În plus, asemănarea lor cu pisicile tărcate duce frecvent la „identificări greșite sau la ignorarea completă a speciei”.
Metode moderne au permis și documentarea speciei în Austria, unde se credea că a dispărut. În unele cazuri, animalele se ascund aproape de oameni, iar hibrizii cu pisicile domestice sunt întâlniți în ferme.
Pentru Čech, cercetarea și fotografiile documentează un animal mult timp ignorat, aflat în umbra carnivorelor mai mari, dar fascinant în sine: „Este un vânător fără compromisuri și un prădător perfect camuflat în mediul său natural. După câteva decenii, această creatură misterioasă se întoarce în pădurile noastre.”
