Ce ne facem, fetelor? Româncele, abia pe locul 36 în topul celor mai mari sâni din lume

Ultima actualizare:

Şi sânii suscită interesul oamenilor de ştiinţă! Cea mai amplă cercetare în cadrul căreia a fost măsurat bustul în cazul a 400.000 de femei din 108 ţări, arată care sunt posesoarele celor mai mari sâni naturali din lume. Româncele ocupă abia locul 36 în această inedită ierarhie.

În cadrul cercetării realizate de o echipă de oameni de ştiinţă din mai multe ţări, măsurătorile au fost făcute atât cu centimetrul (pentru a determina mărimei cupei şi a volumului), cât şi utilizând scanarea 3D, după cum precizează publicaţia „The Journal of Female Health Sciences”. Pentru ca rezultatele să fie cât mai corecte, nu au fost luate în calcul datele provenite de la femeile însărcinate, cele care alăptează sau cele care au avut intervenţii de mărire sau de micşorare pentru sâni.Conform datelor obţinute, americancele de rasă caucaziană au cei mai mari sâni naturali din lume, cu o mărime medie a cupei care depăşeşte măsura F, urmate de americancele de altă rasă decât cea caucaziană. Locul trei le-a revenit canadiencelor, irlandezele s-au situat pe locul patru, Polonia - pe cinci, iar Marea Britanie - pe şase. Unguroaicele au ocupat locul 23,  în vreme ce bulgăroiacele, spre cinstea lor, s-au instalat pe un meritoriu loc 20.

La coada clasamentului găsim ţările în care natura a fost mai puţin generoasă cu reprezentantele sexului frumos: Filipine, Malaezia, Bangladesh, Samoa şi Insulele Solomon.Citeşte articolul complet şi vezi un grafic pe adevarul.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alimente de post, foto Shutterstock jpg
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
image
image