Cinci persoane condamnate la moarte în Arabia Saudită, pentru asasinarea lui Jamal Khashoggi

Ultima actualizare:

    Ziaristul Jamal Khashoggi a fost ucis la consulatul saudit din Istanbul Foto: Arhivă Click!
Ziaristul Jamal Khashoggi a fost ucis la consulatul saudit din Istanbul Foto: Arhivă Click!

Un tribunal saudit a condamnat la moarte cinci persoane, găsite vinovate de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi anul trecut, a anunţat procuratura luni, relatează BBC News.

Alte trei persoane au fost condamnate la închisoare, a anunţat procurorul Arabiei Saudite, relatează Reuters.

Saoud al Qahtani, un fost consilier al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, nu a fost inculpat, iar generalul Ahmed al Assiri, fostul număr doi în serviciile de informaţii, a fost achitat din lipsă de probe.

Khashoggi, un critic dur al Guvernului saudit, a fost asasinat în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul de către o echipă de agenţi saudiţi.

Potrivit procuraturii saudite, jurnalistul a fost ucis într-o ”operaţiune scăpată de sub control”. Ea a acuzat 11 persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită, în această operaţiune.

O expertă ONU a conchis că este vorba despre o ”execuţie extrajudiciară”.

Raportoarea specială Agnes Callamard a îndemnat la anchetarea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, numit şi ”MBS”, în asasinat.

Prinţul a dezminţit orice implicare, însă a declarat, în octombrie, că în calitate de lider saudit îşi asumă întreaga responsabilitate.

Procesul, care s-a desfăşurat cu uşile închise, nu respectă normele internaţionale, iar autorităţile saudite au ”obstrucţionat o tragere la răspundere adevărată”, a denunţat ONG-ul de apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW).

De ce a fost ucis Jamal Khashoggi?

Jurnalistul, pe atunci în vârstă de 56 de ani, rezident în Statele Unite şi un colaborator al ziarului The Washington Post, a fost văzut ultima oară în viaţă înainte să intre în sediul Consulatului saudit, la 2 octombrie 2018, pentru a obţine documente în vederea căsătoriei cu logodnica sa turcă, Hatice Cengiz.

Callamard a conchis - după ce a audiat presupuse înregistrări audio ale unor conversaţii în sediul Consulatului saudit din Istanbul, realizate de către serviciile turce de informaţii - că Jamal Khashoggi  a fost ”ucis în mod brutal” în acea zi.

Adjunctul procurorului saudit Shalaan Shalaan declara presei, în noiembrie 2018, că asasinatul a fost ordonat de către şeful unei ”echipe de negociere” trimis la Istanbul de către adjunctul directorului serviciilor saudite de informaţii să-l aducă pe Khashoggi înapoi în Arabia Saudită ”prin persuasiune” sau, dacă eşueză, ”cu forţa”.

Anchetatorii au conchis că Jamal Khashoggi a fost imobilizat cu forţa, în urma unei lupte şi i s-a injectat o cantitate mare de droguri, o supradoză care a condus la moartea acestuia.

Corpul jurnalistului a fost apoi dezmembrat şi predat unui ”colaborator” local, în afara Consulatului, adăuga el.

Rămăşiţele nu au fost găsite.

Shalaan a insistat că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman ”nu a ştiut nimic despre acest lucru”.

Cine este vinovat?

În total 18 persoane au fost arestate în Arabia Saudită, iar cinci oficiali guvernamentali de rang înalt au fost destituiţi, în cadrul anchetei. Între aceşti oficiali se află adjunctul directorului serviciilor saudite de informaţii Ahmad Asiri şi un consilier al prinţului moştenitor, Saud al-Qahtani.

În ianuarie, 11 persoane au fost trimise în judecată la Tribunalul Penal din Riad, în legătră cu asasinatul, iar procurorul saudit a cerut pedepsirea a cinci dintre ei cu moartea. Identităţile condamnaţilor nu au fost făcute publice de către autorităţi.

Callamard anunţa în iunie că cele cinci persoane care riscau pedeapsa capitală sunt Fahad Shabib Albalawi, Turki Muserref Alshehri, Waleed Abdullah Alshehri, Maher Abdulaziz Mutreb - un ofiţer din cadrul serviciilor de informaţii despre care Statele Unite afirmă că a lucrat pentru Saud al-Qahtani şi doctorul Salah Mohammed Tubaigy, un specialist în medicină legală de la Ministerul saudit de Interne,

Ceilalţi şase inculpaţi sunt Mansour Othman Abahussain, Mohammed Saad Alzahrani, Mustafa Mohammed Almadani, Saif Saad Alqahtani, Muflih Shaya Almuslih - un presupus membru al personalului Consulatului saudit de la Istanbul şi Ahmad Asiri - fostul adjunct al directorului serviciilor saudite de informaţii.

Potrivit unor interviuri realizate de Callamard, avocaţii inculpaţilor au pledat la tribunal că sunt angajaţi ai statului şi că nu se pot opune ordinelor superiorilor lor.

Procurorul saudit Shalaan al-Shalaan a declaart luni că Qahtani a fost anchetat, dar nu a fost inculpat, ”din cauza unor dovezi insuficiente”, iar Asiri a fost inculpat, însă a fost achitat din lipsă de probe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cotabiță png
image png
image png
bhutan tara fara semafoare jpg
cetatuia negru voda jpg
trafic tara iarna jpg
contemporary drawing hong xiuquan taiping rebellion battle scenes 1024x589 png
istock vot votare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net