Copilul care se comportă ca un câine. A fost privat de contactul cu oamenii ani de zile și știe să latre. Unde a fost descoperit?

Ultima actualizare:

Un băiat de 8 ani a fost găsit într-o colibă murdară din nordul Thailandei, trăind izolat şi manifestând comportamente neobişnuite, asemănătoare cu cele ale câinilor. Copilul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost descoperit într-o locuinţă în paragină în timpul unui control social efectuat luni, conform relatărilor presei locale. El nu vorbeşte deloc şi comunică doar prin lătrat.

Autorităţile thailandeze l-au găsit trăind în condiţii mizere, în districtul Lap Lae, provincia Uttaradit, alături de mama sa, în vârstă de 46 de ani, şi de fratele său mai mare, de 23 de ani. Potrivit primelor constatări, copilul ar fi fost privat de contactul cu alţi oameni timp de mai mulţi ani, fiind neglijat grav de familia sa. Izolat de lumea exterioară, băiatul a ajuns să îşi petreacă timpul exclusiv în compania celor şase câini ai familiei. Din lipsă de interacţiune umană, a început să le imite comportamentul, deplasându-se în patru labe şi scoţând sunete asemănătoare lătratului. 

Autorităţile thailandeze l-au  descoperit pe copil printre câini. Capturi video/X
Autorităţile thailandeze l-au descoperit pe copil printre câini. Capturi video/X

Cazul a ieşit la iveală după ce directorul şcolii în care copilul fusese înscris, Sophon Seehaamphai, a raportat că acesta nu a mai fost văzut de aproape doi ani. Situaţia a fost semnalată activistei pentru drepturile copilului, Paveena Hongsakul, fondatoare a Fundaţiei pentru Copii şi Femei, care a alertat autorităţile locale. Pe 30 iunie, o echipă mixtă de poliţişti şi asistenţi sociali a efectuat o vizită la domiciliul familiei şi a găsit copilul în condiţii extrem de precare.

Mama şi fratele său au fost supuşi testelor antidrog, care au confirmat consumul de substanţe interzise. Cei doi au fost ulterior puşi sub acuzare, iar minorul a fost preluat de servi-ciile sociale şi plasat într-un centru specializat. „A fost sfâşietor să-l vedem în acea stare”, a mărturisit activista. 

Casa în care locuia cel mic
Casa în care locuia cel mic

Publicaţia thailandeză Khaosod English a relatat că băiatul nu a urmat niciodată cursurile şcolii, deşi fusese prezentat în trecut la unitatea de învăţământ de către mamă, cu scopul de a beneficia de un ajutor guvernamental destinat educaţiei. După obţinerea fondurilor, femeia l-ar fi ţinut în continuare acasă, fără a se preocupa de integrarea lui în sistemul educaţional.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Gheorghe Cerin, foto captura video YouTube, Shutterstock jpg
Alimente care scad colesterolul, foto shutterstock jpg
Cafenea Sursa  Freepik com jpg
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net