Cum o Alfa Romeo 33 Stradale de 30 milioane de euro a fost vândută pentru 10 euro. Ce a urmat pare un scenariu de film

Ultima actualizare:

Una dintre cele mai rare și frumoase mașini din istorie, ceea ce Italia numește „cea mai frumoasă mașină din lume”, o Alfa Romeo 33 Stradale, face obiectul unei investigații, după ce a fost înstrăinată pentru suma ridicolă de 10 euro. Această tranzacție bizară a declanșat imediat alarmele autorităților italiene anti-fraudă, scoțând la iveală o poveste dramatică despre presiuni psihologice, moștenitori induși în eroare și o dispariție misterioasă peste granițele țării, lăsând în urmă un prejudiciu de 30 de milioane de euro.

image

Din cele 33 de Alfa Romeo 33 Stradale trimise în producție, au mai rămas doar 32 în lume. Una a dispărut din locuința sa din Italia, iar familia regretatului proprietar este atât de disperată să o găsească, încât oferă o recompensă de 100.000 de euro (117.902 dolari) oricui îi poate ajuta să o aducă înapoi acasă.

O tranzacție sub presiune

Alfa Romeo 33 Stradale nu este doar un automobil, ci o capodoperă a ingineriei italiene. Produsă într-un tiraj limitat între 1967 și 1969, mașina impresionează prin motorul V8 central de 230 CP și o greutate record de 700 kg.

Valoarea sa de piață actuală gravitează în jurul sumei de 30 de milioane de euro, motiv pentru care vânzarea unui astfel de exemplar cu doar 10 euro a fost considerată de Procuratura din Milano un indiciu clar al unei infracțiuni.

Investigațiile au dezvăluit că mașina aparținea unui colecționar francez și se afla de câțiva ani într-un atelier din Napoli pentru restaurare.

După decesul proprietarului, cei care administrau atelierul ar fi exercitat presiuni psihologice extreme asupra văduvei acestuia.

Femeia a fost hărțuită cu apeluri telefonice și amenințată cu procese de milioane de euro, invocându-se costuri de restaurare fictive și penalități uriașe.

Copleșită de situație, aceasta a cedat și a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru prețul derizoriu de 10 euro, crezând că astfel scapă de datorii.

Dispariția și recompansa de 100.000 de euro

Imediat după perfectarea actelor, „cumpărătorii” au pus în aplicare un plan bine structurat pentru a șterge urma vehiculului.

Aceștia au înființat o companie nouă pe numele căreia au înmatriculat mașina, au declarat numerele pierdute și au radiat automobilul din registrele italiene.

Ulterior, bijuteria mecanică a fost scoasă ilegal din țară, făcând localizarea ei aproape imposibilă în prezent.

Acum, atât proprietarii, cât și poliția încearcă să dea de urma acestui Alfa Romeo 33 Stradale. Mașina a dispărut la începutul acestei luni. „De unde mai exact?”, ați putea întreba. S-a întâmplat undeva în zona orașului Napoli, un paradis pentru Camorra, mafia italiană, notează autoevolution.com. În prezent, poliția italiană investighează situația, punându-i sub acuzare pe cei implicați pentru fals și extorcare.

Deși numărul mic de exemplare existente în lume face ca orice apariție publică să fie ușor de detectat, procurorii se tem că mașina va fi păstrată într-o colecție privată ascunsă timp de decenii.

În încercarea disperată de a recupera piesa de patrimoniu, moștenitorii colecționarului au anunțat o recompensă de 100.000 de euro pentru orice informație care ar putea duce la găsirea vehiculului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
miliardar aur  jpg
couleur spinach 3463248 1920 jpg
Băile Herculane  Foto Daniel Guță (8) jpg
danut jpg
winter spring forecast march temperature anomaly severe weather europe jpg
grecia christian tour jpg
8 martie 2 jpg
montaj casa alba jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net