Cum sărbătoresc William și Kate cinci ani de căsătorie

Cum sărbătoresc William și Kate cinci ani de căsătorie

Ultima actualizare:

    Kate Middelton ;i Prin'ul William s[rb[toresc cea de-a cincea aniversare a nun'ii lorFoto Getty
Kate Middelton ;i Prin'ul William s[rb[toresc cea de-a cincea aniversare a nun'ii lorFoto Getty

Ducele și ducesa de Cambridge sărbătoresc cea de-a cincea aniversare de nuntă. Până acum, cuplul regal a avut o căsnicie aparent fericită, iar în public, William și Kate au apărut mereu împreună și zâmbitori. Nu se așteptau totuși să aibă parte de o surpriză atât de frumoasă cu această ocazie.

Kate Middleton (34 de ani) și Prințul William (33 de ani)  au primit o mulțime de felicitări cu ocazia aniversării nunții lor, astfel că au ținut să le trimită tuturor mulțumiri printr-o fermecătoare felicitare în care apare portretul lor, relatează DailyMail.co.uk.

În cei cinci ani ai căsniciei lor, au primit și numeroase critici din partea publicului, mai mult sau mai puțin întemeiate sau răutăcioase. Felicitările pline de cuvinte care le adresează numai gânduri bune, le-a încălzit inimile celor doi soți. A fost o mare surpriză pentru Kate și William să vadă că sunt iubiți de multă lume.

Ducele și Ducesa de Cambridge au trimis câte un portret cu ei tuturor celor care le-au transmis cuvinte frumoase
Ducele și Ducesa de Cambridge au trimis câte un portret cu ei tuturor celor care le-au transmis cuvinte frumoase

Cuplul regal a primit o mulțime de felicitări cu ocazia aniversării celor cinci ani de căsnicie
Cuplul regal a primit o mulțime de felicitări cu ocazia aniversării celor cinci ani de căsnicie

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ţi-a plăcut acest articol. Vei afla şi mai multe informaţii interesante!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
frica de întuneric
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Cum influențează vremea eficiența unui sistem de panouri solare pentru apă caldă jpg
daniel aeroport napoli jpg
frigidere jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
copaci cazuti bucuresti jpg
866502842 1549946170486973 8388517660414659543 n jfif
image
image