Donald Trump, primul fost președinte american condamnat. Ce șanse are să ajungă la închisoare
Donald Trump (77 de ani) a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare, în cadrul procesului Stormy Daniels. Juriul din New York a deliberat timp de 11 ore, pe parcursul a două zile.
În urma acestui verdict, judecătorul Juan Mechan va stabili pedeapsa pe care va trebui să o ispășească Donald Trump. Republicanul a devenit primul președinte american din istorie care a fost condamnat.
Trump este pasibil de închisoare sau de amendă, însă este foarte puțin probabil să ajungă în spatele gratiilor, întrucât nu are antecedente penale. În cadrul acestui proces, Trump a fost acuzat că a încercat să ascundă plata unei sume de 130.000 de dolari în 2016, către actrița porno Stormy Daniel. Starul a primit acești bani ca să nu dezvăluie că a făcut sex cu el în 2006. Sentința lui Trump va fi anunțată în data de 11 iulie.
Chiar dacă ar fi condamnat la închisoare înainte de alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie, acest lucru nu îl va împiedica pe candidatul republican să își continue campania de recucerire a Casei Albe.
Teoretic, Donald Trump ar putea depune jurământul din închisoare, dacă l-ar învinge pe preşedintele democrat Joe Biden, conform News.ro.
Donald Trump, primele declarații după ce a fost condamnat
„Nu am făcut nimic greşit. Sunt un om absolut nevinovat. Întreaga noastră ţară este manipulată în acest moment. Vom continua să luptăm, vom lupta până la capăt şi vom câştiga, pentru că ţara noastră s-a dus naibii. Nu mai avem aceeași țară! Avem o mizerie divizată”, a afirmat Trump, imediat după ce a părăsit sala de judecată. El a precizat că „verdictul real va fi dat pe 5 noiembrie de către popor”, făcând referire la alegerile prezidențiale la care candidează din partea republicanilor pentru a ajunge din nou la Casa Alba. Trump vrea să-și ia revanșa împotriva președintelui democrat Joe Biden, care l-a învins în cursa din 2020.