Două persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, după ce un autocar Flixbus s-a răsturnat
Un accident în care a fost implicat un autocar al companiei germane Flixbus care circula între Germania şi Polonia a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor pasageri, sâmbătă. Accidentul a avut loc pe o autostradă din nordul ţării, a anunţat compania.
Doi morți și 11 răniți
Accidentul a avut loc după-amiază pe ruta dintre Berlin şi oraşul polonez Szczecin, potrivit unui comunicat de presă al Flixbus, scrie news.ro. Dintre cele 14 persoane aflate la bord, inclusiv un şofer, „două au murit. Ceilalţi ocupanţi au fost duşi la spitalele din apropiere”, se arată în comunicat.
Potrivit poliţiei locale, victimele sunt o femeie de 29 de ani şi un bărbat de 48 de ani. Unsprezece persoane au fost rănite, inclusiv şoferul autocarului. „Circumstanţele exacte ale accidentului nu sunt încă cunoscute”, a menţionat compania.
Unde a avut loc accidentul
Accidentul a avut loc la o ieşire de pe autostrada A11 care ducea la o parcare din apropierea unui nod rutier de lângă Prenzlau, la nord-est de Berlin, a relatat agenţia germană de ştiri dpa. Autocarul s-a răsturnat pe o parte şi niciun alt vehicul nu a fost implicat. Accidentul a avut loc în condiţii de iarnă.
În martie 2024, un autocar Flixbus care transporta 54 de persoane a făcut accident în estul Germaniei, patru persoane pierzându-şi viaţa şi multe altele fiind rănite. Flixbus este o companie germană care operează o flotă mare de autocare pe distanţe lungi în mai multe ţări europene, Maroc şi Statele Unite.
Accident cu 11 morți în Croația
În urmă cu mai bine de doi ani, unsprezece persoane au murit şi mai multe au fost rănite într-un accident al unui autocar polonez care a deviat de pe drum în nordul Croaţiei, a anunţat ministerul croat de Interne, scrie AFP. Accidentul a avut loc pe o autostradă la aproximativ 60 km nord de Zagreb, în timp ce autobuzul se îndrepta spre capitala Croaţiei.
Croaţia întâmpină milioane de turişti care merg în principal pe coasta Adriaticii. Turiştii polonezi sunt printre cei mai numeroşi de acolo: între ianuarie şi iulie, peste 580.000 de turişti polonezi vizitează Croaţia.