Evadare dramatică din Dubai: de la prima bombă la fuga prin deșert și „nu am fost niciodată mai fericită să fiu acasă"

Ultima actualizare:

Conflictul declanșat pe 28 februarie, când SUA și Israel au bombardat Iranul, a escaladat rapid după ce Teheranul a lansat rachete balistice și drone, iar Dubai a fost una dintre ținte. Orașul, considerat un pol al stabilității în Golf, a devenit astfel parte a unei confruntări militare. Mii de turiști din întreaga lume se aflau în acea perioadă în Emirate, sezonul fiind unul dintre cele mai căutate pentru vacanțe în Dubai.

Fuga unei familii din Austria din Dubaiul bombardat. Foto: Heute
Fuga unei familii din Austria din Dubaiul bombardat. Foto: Heute

Printre ei, o familie din Viena, care a trăit direct primele bombardamente, iar drumul până la aterizare a fost o experiență traumatică.

Primele explozii și mesaje de avertizare pe telefon la 1 noaptea 

Jenny L., 36 de ani, se afla împreună cu soțul și fiica lor de șase ani la Atlantis Aquaventure Waterpark, când au început bombardamentele.

La început, nu știam ce erau – dar la a treia explozie, a fost clar: erau bombe. Apoi am văzut nori de fum pe cer”, a declarat femeia pentru publicația austriacă Heute, încă vizibil șocată.

Familia a realizat rapid gravitatea situației. „Am vrut doar să scăpăm”.

„Am luat imediat un taxi până la hotel și abia atunci ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Soțul meu a sunat la ambasada Austriei, ne-am înregistrat și am avut un singur gând: să plecăm cât mai repede posibil.”

Spaima a continuat și în timpul nopții.

„În timp ce ne împachetam la hotel sâmbătă seara, auzeam constant explozii puternice. La ora unu dimineața, a sunat o alarmă la toate telefoanele mobile, spunându-le tuturor să se îndepărteze de ferestre și să caute adăpost. Ne-a fost foarte frică.”

Inițial, familia a luat în calcul fuga pe cont propriu, cu taxiul spre Oman. „Ar fi costat 2.000 de euro și eram, de asemenea, îngrijorați de cum va fi la graniță”.

Salvarea a venit însă prin intermediul ambasadei, care a anunțat organizarea unui autobuz pentru duminică dimineață și locuri disponibile într-un zbor spre Viena, în aceeași seară.

Zece ore prin deșert și cursa contra cronometru spre Viena

Evacuarea nu a fost lipsită de emoții. Drumul cu autobuzul din Dubai, prin deșert, până la Muscat, în Oman, a durat zece ore, „inclusiv o așteptare de două ore la graniță”.

Presiunea timpului a crescut odată ajunși la aeroport. „Zborul din Muscat către Viena trebuia să plece la ora 21:00. Ni s-a spus că va aștepta până cel târziu la ora 22:00. Eram în întârziere, am ajuns la controlul pașapoartelor abia la 21:45, am alergat la poartă și am fost atât de ușurați că am reușit să ne îmbarcăm.”

Cu o escală în Hurghada, avionul a continuat spre capitala Austriei. Ușurarea a venit abia la aterizare.

„N-am fost niciodată atât de fericită să fiu acasă”, spune Jenny L.

„Din fericire, oamenii de la ambasada Austriei de la fața locului au fost atât de amabili, m-au liniștit și au organizat totul foarte bine.”

Familia L. s-a numărat printre primii austrieci evacuați, în cadrul unei operațiuni coordonate de Ministerul de Externe de la Viena. Treisprezece locuri au fost puse la dispoziție pentru cazurile considerate vulnerabile: bolnavi, femei însărcinate, familii cu copii mici și persoane cu nevoi speciale.

În timp ce ei au ajuns în siguranță acasă, prieteni elvețieni au rămas blocați în Dubai. „Trebuie să-și organizeze singuri plecarea; nu primesc același ajutor din partea țării lor ca austriecii”, spune Jenny L.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
stropire pomi, foto shutterstock jpg
image png
router wifi jpg
flori martie pexels jpg
WhatsApp Image 2026 03 05 at 9 13 03 AM jpeg
adrian chesnoiu foto inquam photos octav ganea
camera hotel istock jpg
loto istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net