Familia Regală a Spaniei, apariție impecabilă. Unde au fost surprinși în prima zi de Paști
Familia Regală a Spaniei a fost denumită, de-a lungul timpului, familia perfectă, datorită aparițiilor impecabile a fiecărui membru încoronat. Întreaga familie a fost în centrul atenției la slujba de Paști, ținută la Catedrala Palma de Mallorca, din Spania. Cu această ocazie, cele două prințese, Leonor și Sofia, au demonstrat încă o dată că pot fi denumite drept ”cele mai frumoase prințese din lume”.
Regele Felipe al VI-lea, Regina Letizia și Regina Sofia, împreună cu cele două prințese, Leonor și Sofia au participat dumincă la slujba oficială de Paști. Regina Letizia ne-a obișnuit cu aparițiile sale pline de stil și grandoare, motiv pentru care, de data aceasta, în centrul atenției au fost cele două fiice ale sale.
Prințesa Leonor și Prințesa Sofia au acaparat toate obiectivele aparatelor foto cu ținutele lor foarte elgante. Cele două au purtat fiecare câte un palton până la genunghi, roșu și bleumarin, asortând balerinii la acestea. Cele două au afișat zâmbete pline de inocență și gingășie, motiv pentru care fotografii s-au grăbit să le fotografieze fiecare pas, privire sau gest.
Cele două au mai bifat o apariție adorabilă, de care atât ele, cât și părinții lor, pot fi mândrii.
Regina Letitzia, în vârstă de 44 de ani, a arătat absolut fermecator, ca de fiecare dată. Ea a optat pentru o ținută elegantă, dar foarte chic. A purtat pantaloni din piele, bleumarin, un top alb și un sacou foarte elegant. A încălțat o pereche de pantofi bleumarin sexy, cu toc stiletto.