FOTO Dragostea a plutit în aer la Summit-ul G7! Trump şi Merkel şi-au oferit, cu dărnicie, pupici
Reprezentanţii ţărilor membre G7 s-au întâlnit la Biarritz, Franţa, în intervalul 24-26 august pentru a dezbate cele mai importante probleme de pe agenda politică. Summitul a avut loc în Franţa întrucât aceasta ţară deţine preşefinţia G7 până la 31 decembrie 2019. Liderii Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Regatului Unit şi Statelot Unite ale Americii şi-au împărţit timpul între discuţii productive şi dineuri elegante. Cu toate acestea, au existat şi momente comice în cadrul summitului. Se pare că soţiile liderilor oamenilor politici şi-au dus dorul una alteia, căci s-au comportat ca nişte bune amice, iar prima întâlnire dintre ele a fost una din care nu au lipsit pupicii.
Timp de două zile oraşul Biarritz a fost unul în care s-au desfăşurat discuţii pe teme politice la nivel înalt, căci aici s-au întâlnit memebrele G7. Oamenii politici au participa tla summit însoţiţi de partenerele de viaţă, care au avut un program separat în cursul zilei, pentru ca seara să se reunească cu soţii pentru a participa la dineuri somptuoase. Brigitte Macron s-a ocupat îndeaproape ca invitatele sale să se simtă bine şi şi-a luat rolul de gazdă în serios. Le-a condus pe primele doamne în plimbările lungi, jucând rolul unui ghid turistic, potrivit dailymail.co.uk
Brigitte Macron, ghid turistic pentru Primele Doamne
Melanie Trump şi soţiile celorlalţi lideri europeni au vizitat muzee şi au avut parte de un spectacol inspirat de tradiţiile zonei. Judecând după fotografiile făcute în timpul plimbării, ele s-au bucurat de experienţă, căci în mai multe cadre au fost surprinse afişând zâmbete largi. Cele şase doamne au purtat ţinute elegante, iar Brigitte Macron nu s-a dezis, optând pentru o rochie roşie, cu umerii goi. A ales o pereche de sandale cu un toc ameţitor care i-au pus în evidenţă picioarele lungi, bine tonifiate, care nu ar trăda preţ de o clipă vârsta avută de către soţia lui Emanuel Macron.
La summitul G7 s-au discutat chestiuni politice şi s-au împărţit pupici
Momentul care a făcut delicul fotoreporterilor nu a fost reprezentat de întâlnirea doamnelor, ci de modul în care oamenii politici şi partenrele lor de viaţă s-au comportat atunci când s-au întânit în prima zi de summit. Ei au lăsat formalităţile excesive la o parte şi şi-au împărţit frăţeşte, în stânga şi în dreapta, pupici. Cadrele surprinse de fotografi sunt cu adevărat savuroase.
Într-una dintre imagini, Brigitte Macron pare să îi plaseze un pupic lui Donald Trump, cu multă simpatie, în timp ce soţul său, Emanuel zâmbeşte fericit. Donald Trump a primit dovada de afecţiune cu drag şi nu apăstrat-o pentru el ci a oferit-o, mai departe, cancelarului german, Angela Merkel. Melania Trump a fost, de departe cea care a primit, totuşi cei mai mulţi pupici. Emanel Macron, dar şi Justin Trudeau au fost doi dintre cei care s-au grăbit să o întâmpine prietenos pe Melania Trump, care a purtat o rochie roşie precum focul.