În Noua Zeelandă e deja 2019. Cine intră ultimii în noul an

Ultima actualizare:

    În Auckland, Noua Zeelandă, focurile de artificii nu au fost la fel de spectaculoase ca în alți anifoto: Guliver/GettyImages
În Auckland, Noua Zeelandă, focurile de artificii nu au fost la fel de spectaculoase ca în alți anifoto: Guliver/GettyImages

La noi a început numărătoarea inversă până când vom deschide șampaniile, la ei este deja 2019. Iată care sunt primele ținuturi de pe glob în care s-a sărbătorit deja Revelionul!

Samoa, părţi din Kiribati şi Tonga sunt primele ţinuturi din lume care au trecut în anul 2019. Oamenii pot ajunge cu avionul din Samoa în Samoa Americană, după un zbor cu durata de o oră, astfel încât să sărbătorească Revelionul de două ori. Petru că fusul orar a fost schimbat în 2011, Samoa a devenit prima ţară care sărbătoreşte noul an, şi nu ultima. De obicei, în Samoa ajung numeroşi turişti din întreaga lume, astfel încât să se numere printre primele persoane care sărbătoresc intrarea în noul an. Pe această insulă, locuitorii şi turiştii obişnuiesc să sărbătorească Revelionul cu focuri de artificii, dansuri şi numere de jonglerie.

Noua Zeelandă a intrat în noul an la ora României 13.00, fiind urmată de Australia şi China, la ora României 18.00.

Revelion în Aukland, Noua Zeelandă
Revelion în Aukland, Noua Zeelandă

În Noua Zeekandă, Revelionul a fost, ca de fiecare dată, marcat cu focuri de artificii. Mii de oameni au întâmpinat noul an în Auckland, aşteptând focurile de artificii, care de data aceasta nu au fost la fel de spectaculoase ca în alţi ani. Spectacolul pirotehnic de pe Sky Tower au durat aproximativ 5 minute, timp în care podul din Auckland a fost doar luminat în diverse culori. Ultimele locuri de pe Pământ care vor trece în noul an sunt insulele americane Baker şi Howland, care nu sunt locuite. Ultima insulă locuită care va trece în anul 2019 va fi Samoa Americană, pe 1 ianuarie, la 13.00, ora României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net