Insula „sfântă” își caută locuitori. O șansă unică de a trăi într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume
Te-ai gândit vreodată să locuiești aproape de natură, fără tehnologie, înconjurat de animale și peisaje spectaculoase? Insula Gwynedd, din Țara Galilor, își caută noi rezidenți, dornici să se bucure de o viață liniștită în mijlocul peisajelor idilice. Mai mult, locul este considerat unul dintre cele mai sfinte din Marea Britanie, află de ce!

Pentru persoanele care își doresc să trăiască în liniște, departe de agitația marilor orașe, fără Wi-Fi și electricitate, Gwynedd (sau Ynys Enlli) ar putea fi o opțiune grozavă. În momentul de față, aici trăiesc doar trei persoane, iar dorința proprietarilor este ca numărul locuitorilor să crească.
De ce este un loc special?
În 2023, insula de 1,78 km² a primit certificarea International Dark Sky Sanctuary, ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai bune locuri din lume de unde se poate observa cerul nocturn, fără ca lumina artificială să deranjeze. De asemenea, această atestare a recunoscut Gwynedd ca fiind unul dintre „cel mai îndepărtate și întunecate locuri de pe Pământ”, anunță „BBC”.
I se mai spune și „Insula celor 20.000 de sfinți”
Pe vremuri, pelerinajele în zonă erau considerate la fel de importante din punct de vedere spiritual precum cele de la Roma. Legenda spune că numeroși pelerini din întreaga lume veneau aici în căutarea mântuirii. În Evul Mediu a fost aclamată drept unul dintre cele mai sfinte locuri din Marea Britanie, de aceea mai este cunoscută și sub numele de„Insula celor 20.000 de sfinți”.
Cum te poți întreține aici
Pentru prima dată în aproape 20 de ani, trustul care deține și administrează insula oferă unei familii sau unui cuplu șansa de a trăi și a lucra aici. Cei interesați sunt invitați să se înscrie, urmând ca persoanele selectate să se mute pe insulă în septembrie 2026. Odată stabiliți, noii rezistenți se vor ocupa, alături de actualul chiriaș, cu îngrijirea animalelor de pe insulă - 200 de oi și 25 de vite.
„Gareth și familia sa sunt acolo din 2007, iar el cunoaște insula în detaliu - și provocările și beneficiile vieții pe insulă”, a declarat Sian Stacey, directorul general al organizației, conform sursei precizate. „Am locuit acolo timp de trei ani - este un loc uimitor”, a adăugat el.


































