JD Vance, huiduit în vacanță, după ce Zelenski a fost dat afară de la Casa Albă: „Du-te la schi în Rusia”. Familia sa, mutată într-o locație secretă
Stațiunea Sugarbush Resort din Warren, Vermont, a devenit scena unei manifestații zgomotoase împotriva vicepreședintelui SUA, JD Vance, după ce acesta a avut un schimb de replici tensionat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă.

Sute de protestatari pro-Ucraina s-au adunat la stațiunea montană pentru a-și exprima nemulțumirea față de poziția vicepreședintelui Vance.
Protestatarii l-au acuzat pe JD Vance că este „un gunoi nazist”
Manifestanții au scandat lozinci și au afișat pancarte cu mesaje dure, precum „Vance este un trădător. Du-te și schiază în Rusia” și „JD Vance este un gunoi nazist”, potrivit Fox News.
Alte mesaje afișate vizau administrația Trump și relația acesteia cu Moscova: „Trump îl servește pe Putin” și „Teocrația nu este libertate”.
În urma protestelor de amploare, JD Vance și familia sa au fost evacuați din stațiune și mutați într-o locație secretă pentru a evita eventualele incidente. Autoritățile nu au oferit detalii suplimentare despre măsurile de securitate luate.
Aceste demonstrații au avut loc la doar o zi după ce Vance și Zelenski au avut o confruntare tensionată la Casa Albă.
Vicepreședintele american l-a acuzat pe liderul ucrainean că ar fi făcut campanie în favoarea democraților înaintea alegerilor prezidențiale și pentru Congresul SUA.
„Ai spus mulțumesc măcar o dată? În toată întâlnirea asta ai spus mulțumesc? Ai fost în Pennsylvania și ai făcut campanie pentru opoziție în octombrie. Oferă niște cuvinte de apreciere pentru Statele Unite ale Americii și pentru președintele care încearcă să îți salveze țara”, i-a spus Vance lui Zelenski.
Relațille transatlantice, în suferință
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a implicat în discuția dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski vineri, în cadrul ceremoniei de primire din Biroul Oval, desfășurată înaintea unei conferințe de presă cruciale pentru Ucraina.
Aceasta reprezintă a doua intervenție cu impact major asupra relațiilor transatlantice din această lună, după discursul de la Conferința de Securitate de la München, notează The Guardian.
Inițial, JD Vance trebuia să joace un rol secundar ca vicepreședinte. Totuși, intervenția sa decisivă, care a amplificat tensiunile dintre Trump și Zelenski, ar putea marca un moment critic pentru alianța postbelică dintre Europa și SUA, punând-o în pericol de colaps total.
Trump și Vance au făcut front comun împotriva lui Zelenski, determinându-l să adopte o poziție defensivă. Însă Vance a fost cel care, prin declarațiile sale provocatoare, l-a stârnit pe președintele ucrainean, acuzându-l că face „turnee de propagandă” în timp ce țara sa este devastată de invazia rusă.