Jerry Seinfeld a făcut într-un an 36 de milioane de dolari
Plouă cu bani în casa lui Jerry Seinfeld! Deşi serialul care îi poartă numele nu mai e de mult pe micile ecrane, Jerry continuă să fie unul dintre cei mai apreciaţi comedianţi din întreaga lume.
În 2014, simpaticul Jerry a produs nu mai puţin de 36 de milioane de dolari făcând ceea ce îi place mai mult, adică lumea să râdă. Notorietatea sa a reuşit să îi aducă locul întâi în clasamentul celor mai bine plătiţi comedianţi din 2014 datorită spectacolelor sale de comedie. De curând Hulu, o companie americană, a cumpărat drepturile de autor ale serialului cu suma de 180 de milioane de dolari. Jerry Seinfeld s-a născut pe 29 aprilie 1954 în Brooklin, New York.
De mic a visat să facă oamenii din jurul lui să râdă şi să facă bani din asta. Este căsătorit cu Jessica Sklar (44 de ani) din anul 2000 şi au împreună trei copii: Sasha, Julian Kal şi Shepherd Keller. Filmările la serialul care i-a adus celebritatea au avut loc între anii 1989 – 1998, timp în care Jerry Seinfeld nu a lipsit de la nici o zi de filmare. După 1998, Jerry s-a întors la prima lui iubire, spectacolul de comedie din localuri.
26 de ani de la primul episod din serial
Serialul Seinfeld a avut nouă sezoane între 1989 şi 1998. Jerry Seinfeld câştiga în ultimul sezon peste un milion de dolari pe episod, aproximativ 13.000 de dolari pe fiecare replică rostită. Ceilalţi actori primeau 600.000 de dolari pe episod. Veniturile totale ale lui Jerry din toate cele nouă sezoane ale serialului se ridică la uluitoarea sumă de 440 de milioane dolari. Anul acesta s-au împlinit 26 de ani de la difuzarea primului episod din Seinfeld, pe 5 iulie 1989.
Top 5 cel mai bine plătiţi
1. Jerry Seinfeld, 61 de ani, a încasat 36 milioane $ în 2014 şi are o avere estimată la 860 milioane $.
2. Kevin Hart, 36 de ani, a încasat 28,5 milioane $ în 2014 şi are o avere estimată la 45 milioane $.
3. Terry Fator, 50 de ani, a încasat 21,5 milioane $ în 2014 şi are o avere estimată la 120 milioane $.
4. Jeff Dunham, 53 de ani, a încasat 19 milioane $ în 2014 şi are o avere estimată la 100 milioane $.
5. Russell Peters, 45 de ani, a încasat 19 milioane $ în 2014 şi are o avere estimată la 50 milioane $.