Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Propunerea vine din Norvegia

Ultima actualizare:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace, iar nominalizarea vine chiar din Norvegia, țara care acordă această distincție. Inițiativa vine în contextul presiunilor exercitate de Rusia asupra Chișinăului și al eforturilor autorităților moldovene de a apăra democrația. Rezistența la ingerințe externe, consolidarea statului de drept și menținerea parcursului european, sunt motivele invocate pentru nominalizare.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Foto: Profimedia
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova. Foto: Profimedia

Parlamentarul norvegian Arild Hermstad, din Partidul Verzilor, o propune pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru Premiul Nobel pentru Pace, argumentând că aceasta s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa.

„Am nominalizat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Premiul Nobel pentru Pace. Sandu s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa”, scrie politicianul pe Facebook, amintind că Republica Moldova a fost supusă unor încercări de influenţare a alegerilor de către Rusia, dezinformării, atacurilor cibernetice şi acţiunilor de destabilizare, menite să aducă la putere o conducere mai favorabilă Kremlinului.

El remarcă faptul că aşa acţionează Rusia împotriva unui număr mare de foste state sovietice.

„Ruşii duc un război hibrid împotriva mai multor ţări, iar în ciuda multor incertitudini din jurul nostru, nu există nicio îndoială că Putin este cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în Europa. Maia Sandu şi Republica Moldova duc o luptă pentru noi toţi”, consideră politicianul norvegian.

Arild Hermstad amintește că Maia Sandu a contracarat presiunile Rusiei prin instrumente pașnice: întărirea statului de drept, protejarea proceselor electorale și apărarea consecventă a parcursului democratic, delimitându-se clar de imperialismul rus și orientând Republica Moldova spre democrațiile occidentale.

„Aceasta este munca pentru pace a vremurilor noastre: construirea unor societăţi reziliente înainte ca conflictele să devină violente. Rezistenţa la influenţa autoritară prin transparenţă şi guvernare democratică. Democraţia este o condiţie esenţială pentru o pace autentică. Maia Sandu a fost decisivă în oprirea tentativelor Rusiei de a submina democraţia moldovenească. Pentru acest lucru, consider că ea merită Premiul Nobel pentru Pace”, conchide politicianul norvegian.

În fiecare an, Comitetul Nobel din Norvegia analizează câteva sute de propuneri pentru Premiul Nobel pentru Pace. În 2025, Institutul Nobel a consemnat 338 de candidaturi, în timp ce recordul a fost atins în 2016, cu un total de 376 de persoane și organizații nominalizate.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
se maninca verdeturi y jpg
erfan soltani  jpg
sicrie greci acc  jpg
truco rumeno  jpg
steak 978666 1280 jpg
botox jpg
Otopeni2  jpg
625968892 1230900165842947 426126826705699427 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net