Mama unuia din teroriștii sinucigași din Paris: ”Probabil era stresat”
Mama celor trei frați din Belgia implicați în atentatele teroriste din Paris e convinsă că fiii ei nu au vrut să rănească pe nimeni. Despre Ibrahim (31 de ani), cel care a detonat o vestă cu explozibil în fața cafenelei Comptoir Voltaire, femeia a declarat că, probabil, a făcut acest gest pentru că era stresat.
Ibrahim Abdeslam, unul din teroriștii sinucigași implicați în tregedia din 13 noiembrie din capitala Franței, s-a aruncat în aer în fața cafenelei Comptoir Voltaire, pe bulevarul Voltaire, care leagă Place de la République de Place de la Nation, la mică distanță de clubul Bataclan, scena principală a masacrului din Paris.
Ibrahim este unul din cei trei frați din Belgia suspectați că au orchestrat tragedia din 13 noiembrie, în urma căreia și-au pierdut viața 132 de persoane, iar alte peste 350 au fost rănite.
Cel de-al doilea frate, Salah Abdeslam (26), este dat în urmărire generală, după ce autoritățile franceze l-au oprit, l-au legitimat și l-au lăsat să plece.
Cel de-al treilea frate, Mohamed Abdeslam, a fost arestat în Molenbeek, o suburbie a capitalei Belgiei, Bruxelles.
Într-un interviu pentru presa locală, mama celor trei frați a declarat, printr-un interpret, că familia e convinsă că Ibrahim nu a plănuit să omoare pe nimeni și că s-a aruncat în aer din greșeală. ”Cu siguranță nu a plănuit asta. Faptul că centura cu explozibil a explodat fără să omoare pe nimeni spune multe”, a delcarat femeia, citată de independent.co.uk.
”L-am văzut chiar cu două zile înainte de atacuri. Nu dădea semne că ar pregăti ceva violent. Am fost foarte surprinși să vedem că Salah a fost implicat. Ibrahim era altfel. Am observat că devenise radical, dar nu într-atât încât să comită o asemenea atrocitate”, a mai adăugat femeia.
Un alt membru al familiei i-a sărit în ajutor. ”Poate că explozibilul s-a detonat mai repede din greșeală. Poate a fost din cauza stresului.”
Numele lui Ibrahim Abdeslam este legat de suspectul principal în cazul atacurilor teroriste din Paris, Abdelhamid Abaaoud, membru al organizației teroriste Stat Islamic. Cele două nume apar în mai multe dosare penale de drept comun, pentru fapte comise la Bruxelles în anii 2010 și 2011.
Vineri seară, 13 noiembrie, șase atacuri concertate au îndoliat capitala Franței. Bilanțul provizoriu numără până în prezent 132 de morți și peste 350 de răniți, dintre care 90 în stare gravă. Cel mai grav atac a fost asupra sălii de concerte Bataclan, aflată chiar în inima Parisului, unde se desfășura în acel moment un concert sold-out al trupei Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de ISIS, organizația teroristă Stat Islamic.