Mărturia unui român, direct din mijlocul protestelor cauzate de moartea lui George Floyd: "În America e mai rău decât la 11 septembrie"

Ultima actualizare:

    Violențele se țin lanț și la WashingtonFoto: Guliver/ Getty Images
Violențele se țin lanț și la WashingtonFoto: Guliver/ Getty Images

Bogdan Banu este stabilit de 22 de ani în Washington şi locuieşte în blocul cel mai apropiat de Casa Albă şi de Congresul SUA, chiar în faţa sediului FBI din Washington. El mărturiseşte că revolta cauzată de moartea afro-americanului George Floyd este cea mai gravă criză pe care a văzut-o pe teritoriul SUA.

„Sunt zeci de maşini de poliţie care aleargă pe bulevarde, sunt elicoptere militare care survolează neîncetat - inclusiv un Black Hawk care a descins în oraş. E mai rău decât la 11 septembrie 2001, mai rău decât la acele proteste îndelungate de acum doi ani, mai rău decât orice protest pe care l-am văzut după instalarea preşedintelui Donald Trump”, spune românul Bogdan Banu, care trăieşte în Washington, capitala Statelor Unite ale Americii, din 1998. 

Revolta a fost stârnită de episodul de pe 25 mai din Minneapolis, când George Floyd a murit sufocat sub genunchiul unui poliţist alb. Moartea sa a scos lumea în stradă, iar protestatari au mesaje dure: „Moarte Americii!“, „Fuck 12!“ (o injurie la adresa Poliţiei), „BLM“ („Black Lives Matter“, însemnând „Viaţa negrilor contează“) sau „Capitalismul e moarte“. Casa Albă s-a aflat sub asediu, preşedintele Trump fiind dus la un moment dat de urgenţă la un adăpost subteran.

Forțele de ordine apără cu dinții Casa Albă, sediul președintelui Donald Trump
Forțele de ordine apără cu dinții Casa Albă, sediul președintelui Donald Trump

Bogdan Banu este cel care a organizat în diaspora din Washington protestele pe tema legilor justiţiei date de guvernarea PSD – Dragnea. 

Autorităţile americane au impus restricţie de circulaţie noaptea, între orele 23.00 şi 6.00. Dimineaţa, Bogdan a ieşit pe străzi să vadă ce s-a întâmplat. Noaptea asistase de la balcon la încleştarea de forţe: trupe de mascaţi, elicoptere, petarde, fumigene, focuri de armă, urmăriri de maşini, baricade, arestări, distrugeri. 

„Până vineri, 29 mai, am avut restricţii legate de COVID - 19, nu la fel de drastice precum cele din România. Acum a fost declarată starea de asediu. Dintre cunoscuţii mei, doar două - trei persoane au participat la proteste, dar au plecat când au văzut că lucrurile încep să degenereze. Trăim o stare accentuată de nesiguranţă", povesteşte românul pentru adevarul.ro.

Bogdan Banu
Bogdan Banu

Magazinele, care funcţionau deja cu orar redus, trebuie să stea închise până vor fi remediate stricăciunile suferite. Inclusiv panourile cu care fuseseră protejate vitrinele şi intrările au fost sparte de demonstranţi. „Noi mai avem cel puţin câteva săptămâni de lucru de acasă, deci încă nu este un impact major. Dar pentru cei care trebuie să revină la serviciu este mult mai dificil“, spune Banu.

Trump ameninţă că trimite armata

Scene de război în cea mai puternică țară a lumii
Scene de război în cea mai puternică țară a lumii

America arde! În peste 40 de oraşe din 23 de state a fost declarată stare de asediu şi este interzisă ieşirea pe străzi după ora 23.00. Protestele declanşate după uciderea lui George Floyd (46 de ani), pe 25 mai, în Minneapolis (Minnesota) s-au transformat într-un veritabil război de stradă. Familia Floyd a cerut încă o necropsie şi cel de-al doilea raport confirmă faptul că decesul afro-americanului a survenit prin asfixiere, după ce poliţistul Derek Chavin şi-a ţinut genunchiul timp de 9 minute pe gâtul victimei. 

Donald Trump a declarat Antifa (mişcarea antifascism) drept una teroristă şi a ameninţat că va trimite armata pe străzi pentru a restabili ordinea. După lăsarea serii, protestele se transformă în veritabile lupte de gherilă, din cauza poliţiei care atacă protestatarii paşnici. 

Funeraliile lui George Floyd vor avea loc pe 9 iunie, în Houston, şi vor fi plătite de faimosul boxer Floyd Mayweather. Protestele anti-rasism au depăşit graniţele SUA, ajungând în Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă.(Bogdan Nicolai)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net