UPDATE: Masacru la Graz. Momentul în care atacatorul deschide focul asupra elevilor. Bilanțul:10 morți. VIDEO

Ultima actualizare:

UPDATE: Numărul deceselor continuă să crească, după atacul armat de la școala din Graz, Austria. Au fost confirmate zece morți, inclusiv făptașul. Cel puțin opt dintre ei sunt elevi. Între timp, la spitale au ajuns mai mulți răniți, copii și profesori.  

Atacul din dimineața de 10 iunie este unul dintre cele mai grave atacuri armate în masă din istoria Austriei, transmite publicația Kronen Zeitung.

Potrivit sursei, un fost student al instituției de învățământ a deschis focul în cel puțin două săli de clasă.

În prezent, au fost raportați zece morți și cel puțin tot atâția răniți grav, elevi și profesori.

Forțele de ordine sunt în număr mare la fața locului, iar clădirea este în prezent percheziționată meticulos.

Potrivit informațiilor din presa locală făptașul a fost găsit mort într-una dintre toalete instituției.

Tânărul de 22 de ani s-a împușcat după atac. El ar fi un fost elev al școlii și se considera o victimă a bullyingului, mai precizează sursa citată. 

Cancelarul austriac Christian Stocker a postat un mesaj pe rețeaua socială X despre atacul de la Graz pe care îl numește „tragedia națională care a zguduit țara”.

„Gândurile mele sunt alături de familiile și părinții care și-au pierdut copilul”, a spus cancelarul.

Acesta a declarat că împușcăturile de la școala din Graz sunt o „tragedie națională care a zguduit profund întreaga noastră țară”, un „act de violență neînțeles”.

„Nu există cuvinte pentru durerea pe care o simțim cu toții în Austria în acest moment”, se mai arată în mesaj. 

UPDATE:
 Crește bilanțul atacului armat de la școala din Graz, din Austria. Ultimele rapoarte indică nouă morți. Opt elevi și un adult au fost împușcați. Presa transmite de la fața locului că printre cei decedați s-ar afla și atacatorul. 

„Acest lucru este foarte neobișnuit în Austria, de obicei raportăm despre ei undeva în SUA sau în altă parte”, a transmis un reporter de la fața locului, transmite The Guardian.

Pe rețelele sociale au fost publicate imagini din timpul atacului armat. Într-un scurt videoclip filmat de la distanță se aud clar focurile de armă.

Știrea inițială:

Atac armat la o școală din Graz, Austria. Alarma s-a dat în jurul orei 10 dimineața, când s-au auzit mai multe focuri de armă. Ar fi cel puțin 8 morți și mai mulți răniți. Sunt informații că presupusul atacator ar fi murit, dar este neclar dacă a fost împușcat de polițiștii care au intervenit sau s-a sinucis după atac. 

Morți și răniți la o școală din Austria 

Este prezență masivă a poliției la o școală secundară din jurul orașului Graz, în sud-estul Austriei, relatează BBC. Presa relatează că mai multe persoane au murit. Sunt informații potrivit cărora în interiorul școlii a avut loc un schimb de focuri și că opt oameni, elevi și profesori si-au pierdut viața. În interioul școlii ar fi și răniți.

Poliția austriacă a declarat că la ora locală 10:00 (09:00 BST) a început o operațiune la o școală secundară din jurul orașului Graz.

Potrivit informațiilor transmise de televiziunile locale, s-au auzit focuri de armă provenind de la o școală mare din Dreierschützengasse, transmite sursa citată..

Reprezentanții Ministerul austriac de Interne afirmă că se tem că mai multe persoane au murit, inclusiv presupusul atacator. Presa locală afirmă că poliția a indicat că acesta s-a împușcat singur.

Multe persoane sunt grav rănite, potrivit presei locale, inclusiv elevi și profesori.

Operațiunea poliției este încă în desfășurare, în timp ce se evacuează clădirea școlii. Există o prezență importantă a poliției la fața locului, inclusiv unități speciale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nunta jeff bezos lauren sanchez venetia (1) jpg
tarifa 3724713 1280 jpg
image png
camera 1210111 1280 jpg
violeta jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
Apa rece -dus FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net