Mintea diabolică din spatele lui Hitler. Jurnalul unui criminal

Ultima actualizare:
Adolf Hitler
Adolf Hitler

Alfred Rosenberg este mintea diabolică din spatele lui Hitler, omul care, mai mult decât oricine altcineva, a influențat gândirea viitorului lider al Partidului Nazist, se arată într-o lucrare recentă, ”The Devil’s Diary” (Jurnalul Diavolului), citată de The Daily Beast.

Când înfrângerea devenise deja un lucru sigur, după șase ani de război, naziștii de pe întreg teritoriul Germaniei au distrus documentele sensibile, care ar fi putut fi folosite împotriva lor. Birocrații care nu au reușit să facă acest lucru au ascuns hârtiile în păduri, în mine, în castele și palate precum Schloss Banz din Bavaria.

În aprilie 1945, după ce au ajuns în regiunea Bavariei, soldații americani au fost conduși de Kurt von Behr, un aristocrat cu monoclu și cizme înalte, perfect lustruite, la castelul Banz, în pivnița căruia erau ascunse o mulțime de documente naziste extrem de valoroase.

Documentele dezvăluite de von Behr îi aparținuseră lui Alfred Rosenberg, ideologul-șef al lui Hitler și unul dintre primii membri ai Partidului nazist. Rosenberg a fost martor al primelor zile ale nou-creatul partid, în 1919, când naționaliștii germani dezamăgiți și-au descoperit liderul în Adolf Hitler, veteranul bombastic, pierde-vară din Primul Război Mondial.

Alfred Rosenberg, după ce a fost executat prin spânzurare
Alfred Rosenberg, după ce a fost executat prin spânzurare

În noiembrie 1923, în noaptea în care Hitler a încercat să răstoarne guvernul, Alfred Rosenberg a stat chiar în spatele eroului său, în celebra berărie din München. A fost acolo și zece ani mai târziu, când partidul a ajuns la putere și a pornit cruciada împotriva dușmanilor săi. A fost în mijlocul evenimentelor și când naziștii au remodelat Germania toată după chipul și asemănarea lor. A fost la datorie până la sfârșit, când întreaga lor viziune a fost spulberată.

În primăvara anului 1945, când au luat la mână cantitatea enormă de documente, inclusiv 250 de volume de corespondență oficială și personală, achetatorii au descoperit ceva extraordinar: jurnalul personal al lui Rosenberg.

500 de pagini scrise de mână, documentând deceniul 1934-1944. Dintre cei mai importanți oameni ai celui de-al Treilea Reich, doar Rosenberg, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels și Hans Frank, sângerosul general-guvernator al Poloniei ocupate, au lăsat în urmă asemenea jurnale. Toți ceilalți, inclusiv Hitler, și-au dus secretele cu ei în mormânt.

Visa la o lume epurată de evrei

În afara granițelor Germaniei, Rosenberg n-a fost niciodată la fel de cunoscut ca Goebbels, Heinrich Himmler - șeful serviciilor de securitate, ori Hermann Göring - creierul economic al lui Hitler și comandantul forțelor aeriene. Mai mult, Rosenberg a avut de luptat cu acești coloși ai birocrației naziste, pentru autoritatea care credea că i se cuvine. Însă a fost susținut de Hitler de la început până la sfârșit.

Rosenberg și-a lăsat amprentele pe unele dintre cele mai cunoscute crime ale Germaniei naziste. A orchestrat furtul operelor de artă, arhivelor și bibilotecilor din Paris, Cracovia ori Kiev – tot ce au găsit trupele aliate ascuns prin castelele și minele germane.

În 1920, Rosenberg a plantat în mintea lui Hitler ideea unei conspirații evreiești care s-a afla în spatele revoluției comuniste din Uniunea Sovietică și i-a tot repetat-o la nesfârșit.

Rosenberg se află în spatele teoriei pe care Hitler a folosit-o pentru a justifica războiul devastator dus de Germania împotriva Uniunii Sovietice, două decenii mai târziu. Când naziștii se pregăteau să invadeze Uniunea Sovietică, Rosenberg a promis că războiul va fi ”un act de curățare biologică globală”, care va duce, într-un final, la exterminarea ”ultimei semințe de evreu care ne infectează rasa”.

În timpul primilor ani de război în est, când germanii reușiseră să împingă trupele Armatei roșii până în apropierea Moscovei, Rosenberg a instituit un regim de ocupație care a terorizat țările Baltice, Bielorusia și Ucraina, colaborând cu ”cruciații” lui Himmler pentru a-i masacra pe evreii din est.

Ideile lui Rosenberg i-au inspirat pe șefii lagărului de la Auschwitz

Nu în ultimul rând, Rosenberg a pus bazele Holocaustului. A început să-și publice ideile toxice despre evrei în 1919 și, în calitate de editor al ziarului partidului și de autor de articole, pamflete și cărți, a răspândit ura printre membrii Partidului Nazist. Mai târziu, Rosenberg a fost trimisul lui Hitler în probleme ideologice, primit de mulțimi entuziaste în orașe și sate, pe tot teritoriul Reich-ului.

Lucrarea sa teoretică ”The Myth of the Twentieth Century” (Mitul secolului XX) s-a vândut în peste un milion de exemplare și este considerată, alături de ”Mein Kampf” (Războiul meu) al lui Hitler, un text esențial al ideologiei naziste.

Rudolf Höss, comandantul lagărului de exterminare de la Auschwitz, unde au fost uciși peste un milion de oameni, a recunoscut că Hitler, Goebbels și Rosenberg au fost cei care l-au pregătit din punct de vedere psihologic pentru a-și duce la capăt misiunea.

”Mă umplu de furie, încă o dată, când îmi amintesc cât rău au făcut Germaniei paraziții ăștia de evrei”, scria Rosenberg în jurnalul său, în 1936. ”Mă consolez însă la gândul că am contribuit și eu la demascarea acestei trădări.” Ideile lui Rosenberg au legitimat uciderea a milioane de oameni.

A fost condamnat de Tribunalul de la Nuremberg

În noiembrie 1945, un Tribunal Militar extraordinar s-a reunit la Nuremberg, pentru a-I judeca pe cei mai cunoscuți supraviețuitori naziști pentru crime de război. Rosenberg s-a numărat printre ei. Cazul său s-a bazat pe documentele descoperite de trupele aliate în pivnița lui Kurt von Behr.

Hans Fritzsche, considerat criminal de război pentru activitatea sa din cadrul Ministerului Propagandei, a declarat în timpul procesului că Rosenberg a jucat un rol esențial în formarea lui Hitler în anii ’20, înainte ca naziștii să ajungă la putere. ”Din punctul meu de vedere, Rosenberg a avut o influență colosală asupra lui Hitler, pe vremea când Hitler mai gândea”, a declarat Fritzsche, care a fost achitat de Tribunalul de la Nuremberg, dar a fost condamnat mai apoi la nouă ani de închisoare de un tribunal german de denazificare. ”Rosenberg este important pentru că ideile lui, care erau doar teorie, au devenit realitate în mâinile lui Hitler. Partea tragică este că teoriile fanteziste ale lui Rosenberg a fost puse în practică.”

La Nuremberg, procurorul-șef Robert H. Jackson l-a numit pe Rosenberg ”cel mai important apostol al «rasei pure»”. Judecătorii l-au găsit vinovat de crime de război, iar în 16 octombrie 1946, la miezul nopții, Rosenberg a fost executat prin spânzurare.


    Alfred Rosenberg, după ce a fost executat prin spânzurarefoto: Wikipedia
Alfred Rosenberg, după ce a fost executat prin spânzurarefoto: Wikipedia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net