Muzeul Luvru se redeschide după 4 luni, cu rezervări, măști de protecție și fără băuturi răcoritoare
Muzeul Luvru, cel mai mare și mai vizitat din lume, se va redeschide luni, 6 iulie. Nu toate spațiile expoziționale vor fi însă accesibile turiștilor, care vor fi nevoiți să-și facă rezervare și să poarte măști de protecție, potrivit AFP, citat de Hotnews.ro.
Numai 70% din spațiul expozițional va fi din nou accesibil turiștilor. Este vorba, printre altele, despre câteva dintre zonele preferate de public, precum antichitățile egiptene. Însă locurile mai greu de gestionat de către personalul muzeului vor rămâne închise deocamdată.
Criza coronavirusului a cauzat deja „peste 40 de milioane de euro pierderi” complexului Luvru, a anunțat președintele și directorul său, Jean-Luc Martinez, care se așteaptă la trei ani dificili din punct de vedere financiar și pledează pentru o relansare prin „democratizarea culturală destinată tinerilor și publicului mai modest, în special în regiunea Paris”.
"Pierdem 80% din audiență. 75% din vizitatorii noștri sunt de origine străină. Vom avea în cel mai bun caz 20-30% din publicul din vara anului 2019, între 4.000 și 10.000 de vizitatori pe zi", a declarat Jean-Luc Martinez.
Citește și:
Turnul Eiffel a fost redeschis după 104 zile
Cele mai frumoase locuri din Paris pe care trebuie să le vezi
Vizitatorii muzeului Luvru, nevoiți să poarte mască de protecție
Vizitatorii vor trebui să își facă rezervări, să își aducă măștile, nu vor avea vestiare sau băuturi răcoritoare, traseele vor fi semnalizate fără posibilitate de retur, iar orice ieșire va fi definitvă.
Muzeul Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, s-a închis la începutul lunii martie, angajații invocând dreptul lor de a opri munca din cauza epidemiei de coronavirus, a anunțat conducerea instituției, relatează AFP.