Oamenii de ştiinţă au stabilit: Pământul înseamnă două planete

Ultima actualizare:

    Pământul şi Luna au mai multe în comun decât s-a crezut până acumFoto: Hepta
Pământul şi Luna au mai multe în comun decât s-a crezut până acumFoto: Hepta

O echipă de oameni de ştiinţă din California, condusă de Edward Young, a ajuns la concluzia că teoria privind originea Pământului, aşa cum era cunoscută până acum, este falsă.

Ipoteza originală susţinea că Pământul şi Luna au apărut după ce o altă planetă mai mică, Theia, s-a ciocnit de Terra, iar în urma impactului a fost proiectată în spaţiu, devenit satelitul nostru natural.

Young şi colegii săi spun că adevărul este altul. A existat Theia, dar aceasta s-a lovit de Pământ atât de tare încât cele două corpuri s-au contopit formând un întreg. Rămăşiţele care au rezultat s-au unit treptat, pe orbită, formând Luna.

În acest caz, compoziţia chimică a Pământului şi a Lunii ar trebui să fie similară, scrie metro.co.uk.

“Nu vedem nici o diferenţă între izotopii de oxigen de pe Terra şi de pe Lună. Sunt la fel”, afirmă Profesorul Young, după ce a cercetat fragmente de rocă de pe satelitul natural al Terrei.

Coliziunea a avut loc la 100 de milioane de ani după naşterea iniţială a Pământului, acum 4,5 miliarde de ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
image
image