Peste 35.000 de turiști au năvălit într-o comună din Italia cu 1.500 de locuitori, după o campanie pe Tik Tok
Mica stațiune montană Roccaraso din Italia este literalmente luat cu asalt de turiști. Localitatea, care numără puțin peste 1.400 de locuitori, a devenit neîncăpătoare într-o zi, când dintr-o dată au năvălit 35.000 de turiști, un număr uriaș cu care autoritățile locale nu se confruntaseră niciodată. Avalanșa de turiști a fost provocată de o campanie pe Tik Tok care promova pachete zilnice de 20-30 de euro.
Invazia turiștilor în Roccaraso
Roccaraso, o mică stațiune montană din Italia, situată la o altitudine de 1236 de metri și având 1491 de locuitori, s-a trezit sufocata de un val neașteptat de turiști, după o campanie virală pe TikTok.
![Oameni așteptând să urce pe pârtie. Foto: Getty Images](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b2b65c5f-a61c-412e-9572-b2f0363b3b16/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Orașul liniștit, a fost luat cu asalt de aproximativ 35.000 de vizitatori într-o singură zi, un fenomen extrem de dificil de gestionat pentru autoritățile locale.
Primarul Francesco Di Donato a declarat uluit presei locale că într-o zingură zi peste 20.000 de turiști au apărut pe pârtiile din mica stațiune, în timp ce alți 15.000 erau răspândiți prin oraș.
Afluxul masiv a adus haos și probleme logistice greu de gestionat în primele zile.
Tik Tok, motorul haosului
Popularitatea neașteptată a stațiunii a fost amplificată de o campanie susținută pe Tik Tolk de mai mulți influenceri care au promovat Roccaraso ca destinație ideală pentru sporturile de iarnă și distracție.
Turiști, mai ales din regiunea Campania, au sosit în masă, în prima zi venind deodată 260 de autocare pline, ducând la blocaje masive în trafic, cu așteptări interminabile.
Unii turiști s-au aventurat pe pârtii fără echipament adecvat, folosind chiar pungi de plastic pentru a aluneca pe zăpadă.
Situația scăpată de sub control a dus la convocarea Comisiei pentru ordine și siguranță publică în Prefectura din L'Aquila.
„În special din Campania, au sosit 260 de autobuze, aducând alte 10-12 mii de persoane la Roccaraso. Un adevărat asalt, situația generală devenind imposibil de gestionat.
O agitație care începe dimineața și se termină seara, pe scurt, un „hit and run”, dar care pune în pericol nervii celor care locuiesc acolo.
Atât de mult încât a fost nevoie de o desfășurare masivă a forțelor de poliție și de o reuniune de urgență la Prefectura din L’Aquila, unde s-a reunit ieri Comitetul pentru ordine și siguranță publică”, a declarat primarul presei locale.
Pe lângă blocajele din trafic, au fost necesare până la 180 de intervenții de salvare doar luna trecută, unele cazuri implicând fracturi grave ale schiorilor.
Experiența Roccaraso arată încă o dată puterea rețelelor sociale în promovarea turismului, dar și riscurile unei creșteri explozive necontrolate.