Putin, gata cu burlăcia? Detaliul matrimonial surprins la presupusa iubită a liderului rus
Vladimir Putin (64 de ani) este unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, dar și unul dintre politicienii burlaci care ocupă cea mai înaltă funcție în stat. Deși informația nu a fost confirmată oficial, s-a zvonit mult timp că Putin are o relație foarte strânsă cu gimnasta Alina Kabaexa (33 de ani).
Frumoasa sportivă a strălucit într-o elegantă rochie albă în cadrul ceremoniei de deschidere a turneului internațional de gimnastică ritmică Grand Prix, de la Moscova. Ea a fost însoțită de antrenoarea și mentorul său, Irina Viner, soția miliardarului Alisher Usmanov, informează The Sun.
Ca de obicei, Alina Kabaeva nu a părut să dea vreun semn evident cu privire la o eventuală relație cu liderul rus, dar mai multe surse de presă, inclusiv în cea rusă, s-au legat de un detaliu surprins pe mâna sportivei.
La mâna dreaptă, pe cel de-al patrulea deget s-a observat un inel ce pare a semăna foarte mult cu o verighetă. În plus, potrivit tradiției, acela este degetul pe care trebuie să poarte inelul de logodnă rusoaicele.
Viața personală a lui Putin rămâne însă în continuare un mister. Ceea ce se știe cu certitudine este faptul că liderul rus a divorțat de Lyudmila în anul 2014, iar de atunci, nu a anunțat niciodată că ar avea o relație oficială. De asemenea, nici Alina Kabaeva nu a fost văzută în compania vreunui bărbat de aproape zece ani, mai ales după ce Putin a întâlnit-o. Pe lângă statutul de olimpică, Alina este și politician, fiind deputat în Duma de Stat în perioada 2007 – 2014.