Raport al Vaticanului: Peste 170 de copii abuzați sexual de membrii unei congregații catolice

Ultima actualizare:

    Marcial MacielFoto: Twitter
Marcial MacielFoto: Twitter

Cel puţin 175 de minori au fost victime ale unor agresiuni sexuale ale unor membri ai Legiunii lui Cristos, din 1941 până în 2019, şi fondatorului acesteia, Marcial Maciel, dezvăluie un raport intern al puternicei congregaţii catolice, relatează AFP.

Faptele au fost comise de 33 de religioşi - preoţi sau diaconi -, iar Marcial Maciel a abuzat 60 de minori, potrivit acestui raport intern cu privire la o perioadă care începe la înfiinţarea Fundaţiei Legiunea lui Cristos, în 1941, şi până la 16 decembrie 2019, întcmit de o comisie înfiinţată în iunie de către superiorul general al congregaţiei, Eduardo Robles-Gil.

Raportul a fost publicat sâmbătă, după ce Papa Francisc, care a făcut din lupta împotriva abuzurilor sexuale în Biserica Catolică una dintre priorităţile pontificatului său, a ridicat marţi secretul pontificat care acoperea acest flagel.

Instituţia este afectată de mai mulţi ani de dezvăluiri succesive de scandaluri masive de agresiuni pedofile, comise timp de decenii de preoţi sau religioşi şi muşamalizate adesea de ierarhia acestora în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite, Chile sau Germania.

”În marea lor majoritate, victimele erau băieţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani”, se precizează în textul divulgat sâmbătă pe site-ul ceroabusos.org, controlat de Legiunea lui Cristos.

Congregaţia, înfiinţată de mexicanul Marcial Maciel (1920-2008), afirmă că înaintează într-un proces de ”reparaţie şi reconciliere” cu 45 de victime, recunoscând că este necesar să îl extindă la celelalte victime.

În raport se arată că 18 dintre cei 33 de religioşi care au comis abuzuri fac în continuare parte din congregaţie, dar precizează că ei au fost îndepărtaţi din sarcini care au legătură cu publicul sau minori.

Dintre cele 33 de persoane, 14 au fost la rândul lor victime ale Legionarilor, ceea ce relevă existenţa unor ”lanţuri de abuz” în care ”o victimă a unui Legionar devine, la rândul său, cu timpul, un agresor”.

”În acest sens, este emblematic faptul că 111 minori abuzaţi în Congregaţie au fost victime ale părintelui Maciel, a uneia dintre victimele sale sau unei victime a victimelor sale”, se arată în raport.

”Probabil că există mai multe cazuri de abuzuri decât cele din raport, iar statisticile ar trebui actualizate cu regularitate”, se mai arată în document.

Legiunea lui Cristos, care deţine centre educative în mai multe ţări, s-a distanţat de fondatorul său, protejat o vreme de Vatican înainte să-i piardă toată încrederea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
liviu dragnea jpg
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net