«Războiul stelelor» a declanşat Nebunia Mondială!

Ultima actualizare:

    Peste 100 milioane de oameni din întreaga lume vor lua cu asalt cinematografeleFoto: Caters/Splashnews
Peste 100 milioane de oameni din întreaga lume vor lua cu asalt cinematografeleFoto: Caters/Splashnews

De 10 ani întreaga suflare a aşteptat acest eveniment! În aprilie, 60.000 de fani s-au adunat la San Diego la un carnaval “Războiul Stelelor”. În iulie, 100 de milioane de oameni din întreaga lume s-au uitat la clipul de promovare. La 18 decembrie, 76,8 milioane de oameni vor intra simultan în sală în cele 12,63 de milioane de cinematografe din lume ca să vadă premiera.

Curat, nebunie mondială, ar zice nenea Iancu Caragiale! În 1977, regizorul George Lucas dădea lovitura cu primul film din seria care a marcat generaţii întregi. Iată că istoria se repetă. Chiar dacă biletele au costat 40 de lei (n.r. - au fost incluşi în preţ şi ochelarii 3D) premiera filmului “Războiul Stelelor: Trezirea forţei” se va difuza vineri, în seara de 18 decembrie, cu casa închisă, după ce biletele s-au vândut ca pâinea caldă. Filmul “Trezirea Forţei” îi are în distribuţie pe Harrison Ford, Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, Anthony Daniels, Peter Mayhew, Max Von Sydow şi Kathleen Kennedy, care abia au fost recunoscuţi sub costumele şi machiajele cerute de regizorul J.J. Abrams. Ultimele filme, din seriile “James Bond” şi “Jocurile Foamei”, s-au lăudat cu un mega-succes, însă “Trezirea Forţei” va închide definitiv box-office-ul mondial, în 2015, la capitolul încasări, cu peste 3 miliarde de dolari.

Şi să nu uităm că filmările nu au fost deloc lipsite de emoţii. La 6 martie, Harrison Ford (Han Solo) realiza o aterizare forţată cu avionul personal pe un teren de golf şi întreaga suflare se gândea îngrozită că va fi scos din distribuţie. S-a refăcut miraculos şi a revenit la filmări. Însă după o lună şi-a scrântit piciorul la filmări. A continuat să joace cu aparat gipsat.

Cu un buget de peste 300 de milioane de dolari şi încasări de peste 1,8 miliarde de dolari din vânzarea de produse marca “Star Wars” la nivel mondial, filmul este, incontestabil, un eveniment istoric planetar. Se estimează încasări de peste 615 milioane de dolari, după primele două zile de la lansare, adică de şase ori mai mult decât la premiera ultimului “James Bond” şi de opt ori mai mult decât la premiera ultimului film din seria “Jocurile foamei”.

În SUA, în 4.000 de cinematografe, pe 10.000 de ecrane filmul va ţine cu sufletul la gură peste 3,5 milioane de oameni pe durata celor 136 de minute. Înainte şi după premieră peste 5,17 milioane de fani din New York, Los Angeles, Londra, Beijing, Tokyo, Sydney, Aukland, Sofia, Viena, Berlin, Londra şi Madrid şi-au costumat căţeii, şi-au pus măştile sau pur şi simplu s-au încălţat în pantofi “Star Wars” şi au ieşit pe străzi. Din 18 decembrie a început “isteria mondială” şi cauza e una singură: ”Războiul Stelelor”.

Ultima fiţă, pantofii cu Darth Vader

Lansarea filmului „Trezirea Forţei” a declanşat febra cumpărăturilor. S-au vândut produse în valoare de nu mai puţin de 1,8 miliarde de dolari. La mare căutare sunt însă pantofii cu R2-D2, cu Chewbacca şi cu Darth Vader.


    Foto: Caters/Splashnews
Foto: Caters/Splashnews


    Foto: Caters/Splashnews
Foto: Caters/Splashnews

Chiar dacă o pereche costă între 159 de dolari şi 235 de dolari, din octombrie şi până în prezent s-au vândut în SUA peste 2.200 de perechi. La carnavalul din San Diego toţi căţeii au venit echipaţi în diferite personaje din seria „Războiul stelelor” şi au făcut paradă spre deliciul stăpânilor lor.7 lucruri pe care nu le ştiai

1. George Lucas era cât pe ce să nu mai facă filmul, după ce a semnat în 1973 un contract cu 20th Century Fox în care se obliga să scrie un scenariu de 95 de pagini. El a scris 200...2. Harrison Ford a fost desemnat Han Solo din greşeală. Favorit era Kurt Russell, iar Ford a fost nemulţumit de salariul de 1.000 $ pe săptămână.3. Darth Vader trebuia să fie Orson Welles. Deşi vocea era perfectă, Lucas s-a răzgândit de teamă că spectatorii l-ar fi recunoscut imediat pe celebrul actor. Şi nu voia asta.4. Dacă planeta Tatooine (deşertică) a fost identificată ulterior ca fiind Tunisia, planeta Huth a fost redată în film cu decorul oferit de gheţarul norvegian Hardangerjøkulen. S-a filmat la -20 grade Celsius.5. Pe Yoda l-a chema iniţial Buffy. Însă numele era prea pământean şi prea comun aşa că s-a ajuns la Yoda.6. Han Solo trebuia să moară după primele două filme pentru că Lucas credea că acest personaj nu este unul constructiv pentru evoluţia “poveştii galactice”.7. Darth Vader trebuia demascat la un moment dat în film, dar producătorii în frunte cu George Lucas nu au găsit “faţa” potrivită la ­Hollywood.Britanicii, primii care văd filmul pe marile ecraneFilmul “Star Wars: Trezirea Forţei”, al şaptelea din această serie cinematografică, va fi lansat în Marea Britanie pe 17 decembrie, cu o zi mai devreme decât lansarea din SUA şi restul lumii. George Lucas a vândut Lucasfilm în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, studiourilor Disney, care au anunţat că vor continua seria “Războiul Stelelor” cu alte noi filme. Franciza “Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de aproape 10,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film, în anul 1977.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net