S-au inventat blugii şi pijamaua antipârţuri!

Ultima actualizare:

    Aceste produse vestimentare se vând cu 100, respectiv 75 de lire sterline
Aceste produse vestimentare se vând cu 100, respectiv 75 de lire sterline

Eşti balonat şi ai prea multe gaze pe care nu le poţi controla? Salvarea ta sunt pijamalele şi blugii anti-pârţuri, pe care o companie de confecţii britanică tocmai le-a scos pe piaţă.

O invenţie care îi va scăpa pe mulţi de ruşine! Este vorba de pijamalele şi blugii care elimină mirosul urât al pârţurilor. Compania britanică Shreddies a creat articolele „salvatoare”, în urmă cu trei ani, iar, de curând, le-a scos la vânzare, scrie dailymail.co.uk. Acestea au fost confecţionate, folosindu-se aceeaşi tehnologie ca în cazul costumelor pe care le utilizează specialiştii care lucrează în laboratoarele chimice. Practic, atât pijamalele, cât şi blugii au ataşată în partea din spate o pânză pe bază de carbon, foarte poroasă care are rolul de a absorbi mirosul urât al pârţurilor. Pânza respectivă, care este foarte subţire şi moale, se „reactivează” de fiecare dată când pantalonii sau pijamaua sunt spălaţi, nefiind nevoie să fie schimbată. 

Aşa arată pijamalele care te scapă de  probleme mirositoare sub plapumă
Aşa arată pijamalele care te scapă de probleme mirositoare sub plapumă

Producătorii spun că hainele „hi-tech” au fost create special pentru cei care suferă de diverse boli digestive, precum: sindrom de colon iritabil, boala Crohn, indigestie sau intoleranţă la anumite alimente. Cei care au astfel de probleme şi îşi doresc pijama sau blugi anti-pârţuri trebuie să ştie că acestea nu sunt deloc ieftine. În timp ce pijamaua costă 75 de lire sterline, blugii ajung la 100 de lire. „Multe persoane consideră aceste produse ca fiind de îngrijire medicală, salvându-le adesea în situaţii neplăcute cauzate de bolile de care suferă. Însă, ele pot fi folosite de oricine are nevoie. În fond, toată lumea are gaze”, au declarat reprezentanţii Asociaţiei Consumatorilor de Produse Vestimentare Originale. 

Tricoul ăsta nu se pătează!

Petele dispar dacă torni puţină apă
Petele dispar dacă torni puţină apă

O altă invenție din domeniul vestimentar vine să revoluționeze piața. Este vorba de tricoul care nu se pătează, creat tot de o companie britanică, Reality Dreams. Practic, materialul folosit pentru tricou este tratat cu o substanță care nu lasă nici un fel de lichid să pătrundă în țesătură. Astfel că nici vinul, nici ketchup-ul și nici un alt sos nu au sorți de izbândă. În cazul în care scăpați pe bluză un lichid colorat, nu trebuie să intrați în panică. Turnați doar puțină apă peste pată, fără să frecați, și se curăță imediat. Tricourile care nu se pătează costă între 19.99 și 35 de lire.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net